CSM Satu Mare este lider, Aradul şi-a amânat două meciuri şi a ajuns pe locul 10!
În weekend s-au disputat cele cinci meciuri din etapa a patra a Ligii Naționale de baschet feminin. Cel de-al şaselea, dintre KSE Târgu Secuiesc şi FCC UAV Arad, a fost amânat din cauza unui focar de Covid-19 depistat în cadrul echipei pregătite de Jose Araujo. A fost a doua partidă amânată pentru “galben-albastre”, care nu au jucat din aceleaşi motive nici la Târgu Mureş, cu BC Sirius. Runda din weekend a consemnat următoarele rezultate: CSU Simona Halep Constanța vs. CSM Târgoviște 74-64, CSM Satu Mare vs. CSU Olimpia Brașov 105-69, CS Agronomia București vs. CSM Alexandria 49-53, CS Universitatea Cluj-Napoca vs. CS Rapid București 69-55, AC Triumf Botoșani vs. BC Sirius Târgu Mureș 47-76. Campioana “en-titre”, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, a stat în această etapă. În clasament conduce CSM Satu Mare, cu 8 puncte, urmată de Alexandria, 7 puncte şi Sirius, 6, cea din urmă cu un meci mai puţin disputat decât primele două. FCC UAV Arad are două victorii din tot atâtea meciuri, dar pentru că şi-a amânat două jocuri, a coborât până pe locul 10, cu 4 puncte, într-un clasament irelevant în condiţiile date. Singurele formaţii neînvinse până acum sunt Satu Mare, Sirius şi Arad. Hadzovic şi colegele sale ar trebui să se vindece de coronavirus în această săptămână şi să revină pe teren în weekend, pentru disputa de acasă cu Triumf Botoşani, din etapa a cincea.
În noiembrie urmează şi Cupa României 3×3
Altfel, Consiliul Director al Federaţiei a aprobat organizarea Cupei României 3×3 feminin şi masculin, în luna noiembrie, la date care vor fi confirmate ulterior, situate în pauza competiţională a ligilor de seniori 5×5 cauzată de activitatea loturilor naţionale de seniori/senioare (8-14 noiembrie – feminin şi 21-30 noiembrie – masculin). Participarea în Cupa României 3×3 este obligatorie pentru toate echipele din campionat, cu excepţia grupărilor care participă în cupele europene. De asemenea, participarea în Cupa României 3×3 este permisă oricărei alte structuri afiliate la Federaţia Română de Baschet. Aşadar, Aradul va trebui să trimită o echipă şi în această întrecere, în a doua săptămână din noiembrie.