CS Universitatea debutează sâmbătă în noul sezon
Liga secundă din rugby-ul românesc porneşte la drum după un nou sistem competiţional. Campionatul debutează în acest week-end, cu meciurile din grupele centru-nord și centru-sud.
Repartizată în prima grupă, CS Universitatea Arad va evolua teren propriu, în Sânicolau Mic, în compania celor de la CSM Sibiu. Meciul este programat pentru sâmbătă, începând cu ora 11.
În grupa formaţiei pregătite de Marian Grindei se mai dispută un singur meci, Petroșani – Gura Humorului, asta în condiţiile în care partida Suceava – Mănăștur a fost anulată.