CS Astra, performanţă istorică la un deceniu de existenţă
Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri a coincis, pentru CS Astra Arad (preşedinte Spiridon Stanciu), cu sărbătorirea unui deceniu de la înfiinţarea sa, dar şi cu obţinerea celor mai valoroase rezultate pe plan naţional şi internaţional ale sportivilor secţiei de lupte greco-romane. În cei zece ani de existenţă, au fost obţinute rezultate notabile, concretizate prin cele peste 350 de medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale, individuale de juniori şi seniori. S-au obţinut şi şase titluri naţionale în Liga de juniori pe echipe, iar în Superliga de seniori au fost aduse cinci titluri naţionale, trei locuri 2 şi un loc 3. Peste 30 de luptători arădeni au făcut parte din loturile naţionale de juniori şi seniori, aceştia câştigând numeroase puncte şi medalii la campionatele balcanice, europene şi mondiale.
2018, cel mai prolific an!
2018 a fost, însă, cel mai prolific an. Echipa de seniori, cu cinci campioni naţionali în componenţă (Mihuţ, Pârvan, Tiţa, Arnăut şi Huţuleac), plus patru medaliaţi cu argint şi bronz (Dudău, Ianţoc, Toia, Petrovici), a câştigat al cincilea titlu de campioană în Superligă. Sportivul anului a fost Mihai Mihuţ, maestru emerit al sportului, la doar 23 de ani, autor al unei performanţe istorice pentru România, reuşită după 11 ani: câştigarea titlului de campion european de seniori! În plus, Mihuţ a mai obţinut titlul suprem la „europeanul” Under 23 şi medalia de bronz la Campionatul Mondial de seniori, desfăşurat chiar la Bucureşti.
Mihai Mihuţ, performerul clubului
Aceste rezultate vin după câştigarea – în anii anteriori – a încă trei medalii de argint şi bronz, la „mondialele” şi „europenele” de juniori. În acest an, Mihuţ a fost desemnat cel mai bun luptător al României şi e cotat ca principal favorit pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din anul 2020. La Gala Sportului Arădean, Mihai Mihuţ a fost desemnat sportivul arădean numărul 1 al anului, CS Astra a fost desemnată echipa anului, iar profesorul Spiridon Stanciu a primit distincţia de antrenorul anului.
Aradul îşi îndepărtează campionii
Cu toate astea, rezultatele excepţionale pe care Mihai Mihuţ le-a adus pentru Arad în cei şase ani de când este legitimat la CS Astra nu au fost răsplătite de comunitatea locală arădeană, făcându-l pe acesta să nici nu participe la Gala de la Arad. Încă o dovadă că Aradul nu îşi preţuieşte în nici un fel marii campioni.