Criteriile de departajare, în play-off-ul din Liga 2! Trei echipe au rotunjire de puncte
Meciurile pentru desemnarea echipelor promovate din Liga 2 debutează vineri, 3 iulie, iar cu o săptămână înainte de startul turneului de cinci etape Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat în ședința din 25 iunie criteriile de departajare a echipelor aflate la egalitate de puncte la sfârșitul play-off-ului. Propunerea făcută de Departamentul Competiții al FRF, prin managerul Felix Grigore, a trecut fără probleme. Play-off-ul de promovare din Liga 2 începe cu două echipe care au câte 20 de puncte, CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măgurele, și altele trei care au câte 19 puncte, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid. Trei dintre ele, Mioveni, Turris Oltul și Rapid, au beneficiat de rotunjire după înjumătățirea punctele acumulate în cele 24 de etape ale sezonului regulat ”înghețat”.
Astfel, a fost nevoie de un regulament scris în care echipele să știe care este modul de departajare în cazul în care la finalul turneului de cinci etape unele dintre ele încă se vor afla la egalitate de puncte. Propunerea făcută de Departamentul Competiții al FRF a trecut cu unanimitate de voturi. În primul rând, în cazul în care se vor afla la egalitate de puncte la finalul play-off-ului, echipele care nu au beneficiat la început de rotunjire vor avea avantaj în fața celor care au primit 0,5 puncte. Apoi se ia rezultatul direct din acest turneu, golaverajul general din play-off, numărul mai mare de goluri înscrise și, în cele din urmă, locul ocupat în sezonul regulat ”înghețat” după 24 de etape.
Tot în ședința din 25 iunie a Comitetului Executiv al FRF au fost aprobate datele de disputare a meciurilor de baraj de promovare în Liga 2, s-a aprobat efectuarea a cinci înlocuiri de jucători pe meci în play-off-ul Ligii 2, noua perioadă de transferuri pentru sezonul 2020/2021, cât și ce se întâmplă cu banii obținuți din amenzile acordate pentru încălcarea protocolului medical. (liga2.prosport.ro)
Clasament play-off-ul Ligii 2:
1.UTA Arad 0 0 0 0 0-0 25 pct.
2.CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
3.Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
4.Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
5.Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
6.Rapid 0 0 0 0 0-0 19*
*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.
**locurile 1 și 2 promovează direct în Liga 1 la finalul play-off-ului, iar clasata pe 3 merge la barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 împotriva echipei situate pe locul 6 în play-out-ul Ligii 1.