Cristina Dinu, tenismena de la Sportsin Arad, campioană de dublu la turneul ITF din Antalya
Tenismena Cristina Dinu, componentă a clubului Sportsin Arad, a câștigat, astăzi, proba de dublu din cadrul turneului ITF 25k din Antalya, Turcia, scriu cei de la sportsin.ro. Cristina a avut-o ca parteneră pe slovena Nika Radisic, ele clasându-se pe locurile 249, respectiv 231 WTA la dublu. Cele două le-au înfruntat în finala turneului pe Samir Sandra (Egipt) și Wong Hong (China), favoritele 4 ale turneului, pe care le-au învins cu scorul de 7-5 6-2.
După această victorie, Cristina Dinu va mai acumula 50 de puncte WTA, apropiindu-se de Top 200 WTA, la dublu. La simplu, Cristina a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului. Românca va participa și săptămâna viitoare la un nou turneu în Antalya.