Coşmar, nu fiesta! În genunchi pe “Motorul”, UTA îi permite Rapidului să îşi ia viteză
26 iulie 2020 trebuia să fie dată importantă în istoria “Bătrânei Doamne”. După 12 ani de absenţă, UTA putea reveni în Liga 1 în stil mare. Doar că mai trebuie să şi poţi sau să şi vrei, pentru că astăzi iar nu am văzut atitudine, determinare, iar în repriza a doua a mirosit urât de tot meciul. Nu doar că “roş-albii” nu au obţinut nici măcar un punct şi au amânat întoarcerea în elită, riscând atât câştigarea play-off-ului cât chiar şi promovarea, dar au reuşit “performanţa” de a-i băga în cărţile promovării şi pe marii rivali de la Rapid, practic cei mai slabi până la acest joc, în play-off. 200 de suporteri au fost astăzi, chiar la stadion, încurajându-şi admirabil favoriţii, iar alte mii în faţa televizoarelor, de unde sperau să savureze momentul de bucurie adus de favoriţi. Ziua cea mare a venit în sfârşit, dar ceea ce trebuia să fie o fiesta s-a transformat într-un coşmar de nedescris. Să conduci cu 1-0 la pauză şi apoi să ieşi altă echipă de la cabine, fără vlagă şi practic adormită, să pierzi lamentabil pe două faze fixe şi să ai prima ocazie din partea a doua abia în prelungiri, asta înseamnă că ceva nu este în regulă. UTA îşi ia adio de la fani în cel mai prost mod posibil, cu doar un punct din nouă posibile pe teren propriu, iar gluma se îngroaşă dacă rezultatele nu îi vor mai fi favorabile marţi, în celelalte două meciuri din play-off. Prima repriză de pe “Motorul” a fost controlată tactic de UTA, care fără să forţeze prea mult a profitat de prima greşeală a adversarei. Laszlo Balint i-a preferat în formula de start pe Miculescu şi Ioniţă, cei doi contribuind la golul arădean. Prima situaţie de poartă i-a aparţinit ex-utistului Hlistei, care a tras puţin alături din 19 metri.
Din nou de la extaz la agonie: repriza a doua, execrabilă!
Pe un fond de echilibru, UTA a deschis scorul în minutul 38, atunci când Ioniță a tras din prima din 8 metri lateral stânga, Popa a respins în bară, iar Miculescu, pe fază, a împins balonul în plasă din doi metri. La vestiare s-a intrat cu 1-0 şi suporterii visau deja la fiesta de după meci. Arădenii au ieşit parcă moleşiţi şi prea relaxaţi de la cabine şi au păcătuit în apărare la o fază fixă, una din puţinele mingi aruncate în faţa porţii de giuleşteni. Era minutul 57, când Goge a centrat din lovitură liberă, iar Mallo s-a înălţat în careu şi a trimis frumos cu capul, în cros, în dreapta lui Iacob, 1-1! UTA a reacţionat rapid, iar peste două minute Rumpoulakou a tras periculos de la 28 de metri, puţin peste transversală. Nou intratul Sefer a schimbat practic cursul jocului, a prins un şut excelent de la 20 de metri, dar Iacob a scos superb, de sub transversală, iar finalul se anunţa incendiar, oaspeţii având doar varianta victoriei pentru a mai spera la promovare. Balint a rulat atacul, cu Rus şi Jebari pentru ultimele 25 de minute, dar tot Rapid a fost mai periculoasă în minutul 71, Iacob salvând de două ori în aceeaşi fază, la şutul lui Sefer, din lovitură liberă de la 18 metri lateral dreapta şi apoi şi în faţa lui Mallo.
Repetenţi la faze fixe, “roş-albii” fac iar calcule
Rus a cerut penalty fără succes, peste două minute, iar de acolo UTA nu a mai jucat nimic. Acelaşi Mallo a devenit eroul Rapidului, marcând norocos, la vinclu, cu genunchiul, după un corner executat bine de Sefer, în minutul 78. UTA a forţat fără orizont în ultimele zece minute, iar cu un Radu Petrescu ce a închis ochii la două faulturi clare în preajma careului, nu a mai reuşit să scuture plasa porţii Rapidului. Oroian a avut, pe cap, golul egalizator pe care scria promovare, dar a ratat din opt metri, după o centrare bună a lui Rumpoulakou, iar Rapidul a fost cea care s-a bucurat la final, 1-2! UTA încheie în genunchi parcursul de acasă, din play-off şi acum nu mai e atât de sigură de Liga 1. Aşteaptă ca Petrolul să nu piardă marţi, cu FC Argeş, pentru a promova matematic. Parcă nu se mai termină calculele….
Formaţii:
UTA: Fl.Iacob – Bustea, Melinte, Ilie, Rumpoulakou – Miculescu (80 Oroian), Moise, Isac, Ursu (80 Ciucur) – Ioniță (68 Rus), Buhăcianu (68 Jebari). Antrenor: Laszlo Balint
Rapid: M.Popa – Bonnin, Al.Iacob, Mallo, Goge – Cârstocea, Jorza (54 Sefer) – Crețu (54 R.Lazăr), Alami, Hlistei (85 Manole) – Drăghiceanu (54 Vali Alexandru). Antrenor: Dan Alexa
Arbitri: Radu Petrescu (București) – Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Satu Mare).Observator de arbitri: Dan Jiga (Bistrița).