Competiţie europeană importantă pe tatami, la Arad
Aradul va găzdui în acest an o nouă competiţie sportivă de anvergură, European Cup Under 21 la judo. Evenimentul va avea loc în perioada 19-20 august, la Sala Sporturilor şi ar putea fi cuprins în calendarul evenimentelor dedicate Zilelor Aradului, putând beneficia de susţinerea financiară a autorităţilor locale. În oraşul nostru ar putea fi prezenţi în jur de 400 de sportivi de pe toate continentele.
Altfel, Aradul a devenit un centru important în judoul românesc, având patru reprezentanţi în structurile de conducere ale Federaţiei: Dorel Căprar, vicepreşedinte, Marius Jeberean, şeful arbitrilor, Victor Bălăşoiu, preşedintele Comisiei de Apel şi Iosif Szillyer, membru al Comisiei de Apel. European Cup Under 21 va fi urmată de un stagiu centralizat de pregătire, cu antrenamente deschise. Iubitorii judoului vor fi privilegiaţi, intrarea fiind liberă.