Clasări pe podium la etapa inaugurală de enduro de la Sebiș
Prima etapă din Campionatul Naţional la enduro, organizată la Sebiș de Lion Racing Team Arad, s-a bucurat de un mare succes. La start s-au aliniat, confirm Federației Române de Motociclism, 175 de sportivi din țară și străinătate. La clasa A, open, s-a impus bulgarul Kabakchiev Teodor, urmat de Andrei Botoacă (Ştiinţa Bucureşti) şi Emanuel Gyenes (Vectra Zărneşti). Maghiarul Nandor Tamas a câştigat clasa E1 din cadrul Campionatului Est-European (EEC), iar clasa E2 i-a revenit tot unui emisar al Ungariei, Hollo Bence. Teodor Kabakchiev din Bulgaria s-a impus atât în clasamentul Scratch al clasei A, cât şi în cadrul clasei E3 din EEC, pe locul doi sosind Gyenes, iar ultima poziţie a podiumului a fost ocupată de Botoacă. În topul pe naţiuni din cadrul Campionatului Est-European, România a ocupat prima poziţie, cu 113 puncte, urmată de Bulgaria (50 pct.) şi Turcia (8).
La juniori, Zsolt Varga, reprezentând Adventure Ride Bucureşti, a urcat pe prima poziţie a podiumului, Norbert Zsigovits (Ungaria) şi Joanan Nagel (Lion Racing Team Arad) ocupând locurile doi, respectiv trei. În fine, clasa Quad Pro a avut parte de o luptă strânsă între Zoltan Burjan (Haita Deva) şi Răzvan Mocuţa (Lion Racing Team), pe locul trei, la mare distanţă, clasându-se un alt arădean, Sebastian Bodea, după un abandon în prima zi.