Cine îl mai opreşte pe Man?! UTA – Brăila 3-0, în derby-ul etapei
UTA a obţinut astăzi prima victorie stagională pe teren propriu, scor 3-0, cu Dacia Unirea Brăila, în derby-ul etapei a treia din Liga a II-a. Meciul de pe “Motorul” a fost la discreţia totală a alb-roşilor, care au avut în Dennis Man acelaşi om providenţial, atacantul arădean ajungând la cinci goluri în trei etape. Totuşi, oaspeţii au oferit o replică bună în prima parte, fiind ceva mai prezenţi în joc. După ce a ratat de puţin golul în minutul 11, reluând cu capul alături, Man a deschis scorul în minutul 21, atunci când a reluat cu capul, la colţul lung, mingea trimisă excelent din lovitură liberă de Burlă. Brăilenii au fost periculoşi în două rânduri, Miron salvând în minutul 18 mingea trimisă cu capul de Necoară, acelaşi portar arădean remarcându-se cu trei minute înainte de pauză, cu o paradă de excepţie la şutul din şase metri expediat de Puşcaşu. În mitanul secund a existat o singură echipă pe teren, UTA făcând, pe alocuri, şi spectacol în faţa fostului lider al campionatului.
Man, hatrick cu capul!
Imperialul Man şi-a trecut în cont dubla la două minute de la reluare, marcând cu capul din şase metri, după o centrare de pe dreapta, ca la carte, a lui Strătilă. După exact o oră de joc, Man a făcut hatrick-ul, tot cu o lovitură de cap şi tot după o centrare, a doua venită din partea activului Burlă. Man putea înscrie chiar al patrulea său gol în minutul 69, mingea trimisă din nou cu capul lovind transversala, la capătul unei centrări venite de la Strătilă. Putea fi 4-0 şi în minutul 77, dar Olaru a salvat de pe linia porţii la devierea lui Curtuiuş, de la colţul scurt. Cu Strătilă şi Man retraşi pe bancă pe final, UTA a mai redus motoarele, controlând însă clar ostilităţile până la ultimul fluier. Copil putea închide şi el tabela, dar eroul Daciei, portarul Olaru, a salvat incredibil de sub transversală, scor final 3-0. De apreciat şi evoluţia tănărului Stahl, care a intrat în joc cu mult entuziasm şi tupeu.
Deja pe loc de promovare
Roland Nagy a început meciul de azi în formula: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă (73 Stahl), Chindriș, Tănase, Andor (59 Copil) – Man (82 Vlad) – Curtuiuș. Victoria cu Brăila o propulsează pe UTA pe locul doi în Liga a II-a, cu 7 puncte, la egalitate cu Braşovul şi la două lungimi în spatele liderului Chindia Târgovişte. Alb-roşii se deplasează etapa viitoare în Valea Domanului, acolo unde vor înfrunta tânăra formaţie a Metalului Reşiţa, penultima în clasament.
Could not load template standings-extend.php