Cicliştii de la Voinţa au cucerit medalii pe şosea
Voinţa Arad s-a întors cu rezultate excelente de la Campionatele Naţionale de ciclism şosea, de la Cluj-Napoca. Începând din acest an, Federaţia Română de Ciclism a introdus, pe lângă categoriile clasice, probe pentru amatori. Clubul arădean a avut participanţi aproape la toate probele existente, atât la licenţiaţi cât şi la amatori. La final, cicliştii de la Voinţa s-au ales cu două medalii de aur şi trei de argint, dar şi cu convocarea sportivului Cristian Koczka la lotul naţional de cadeţi, în vederea participării la Campionatele Balcanice. Iată şi rezultate înregistrate de Voinţa: licenţiaţi, locul întâi – Petrişor Patrick, medalie de aur la fond, cat. 12-14 ani; Farcaş Rebeca, medalie de aur la fond cat. 12-14 ani; locul doi – Lazăr Alexandra, două medalii de argint( fond şi contratimp), cat. jun I.; Golosie Alexandru, medalie de argint la fond, cat. 12-14 ani; locul şase – Koczka Cristian Roland, la fond şi contratimp, cat. cadeţi; locul 16 – Farcaş Marius, contratimp, cat. cadeti; locul 28 – Petrisor Jozsef, contratimp, cat jun.I.; amatori, locul patru – Racoviţă Florian, amatori, contratimp, categoria peste 50 de ani; locul şapte – Petrişor Bujor-Doru, amatori, contratimp, categoria 40-49 ani; locul zece – Kleinpeter Hermann, amatori, contratimp, categoria 30-39 ani. Participarea la acest campionat a fost susţinută de Primărie, prin programul „Promovarea sportului de performanţă”.