Cea mai amară victorie a UTA-ei, în Derby-ul Vestului
UTA s-a impus în derby-ul vestului la fotbal, cu ASU Politehnica Timișoara, victoria cu 3-1 fiind dedicată celor doi suporteri decedați într-un accident de circulație, joi seara. UTA a deschis scorul în minutul 14, când Janos a pătruns în careu până la 15 metri uşor lateral dreapta şi a înscris cu stângul, pe lângă Murariu. În minutul 40, scorul s-a majorat la 0-2: contraatac UTA, Rus a centrat la bara a doua, iar acelaşi Janos a trimis din 8 metri pe lângă Murariu. La mijlocul părţii a doua s-au reaprins speranțele gazdelor: Bozian a pasat pe culoar pentru pătrunderea în careu a lui Velici, care a fost agăţat în careu de Orlic, iar arbitrul a dictat penalty. Același Bozian a transformat penalty-ul și Poli reintra în meci. Presiunea “alb-violeţilor” nu a adus însă şi egalarea, iar pe final, în minutul 87, nou intratul Cubleşan a pornit pe contraatac, servindu-l ideal pe Rus, după un frumos “un-doi” între cei doi, care a lăsat apărarea timişoreană fără replică. Atacantul UTA-ei nu a ratat din doar patru metri şi a stabilit scorul final, 3-1. Doar că fotbalul a fost pe plan secund, pe stadionul “Dan Păltinişanu”. Debutul jocului a fost foarte emoţionant.
Îngerii au dat tonul liniştii…
”Fotbalul ne leagă pe toți” scria pe bannerul afișat de galeria „alb-violetă”. Au urmat, apoi, cinci minute extrem de triste, în memoria lui Bogdan Moisi şi Bogdan Mihoc. Toți cei 22 de jucători au ieşit pe teren cu tricouri albe inscripționate cu chipurile suporterilor UTA-ei, iar jucătorii „Bătrânei Doamne” au purtat și un banner cu pozele lor. Manea și Copaci au dus apoi acel banner în sectorul fanilor sosiţi de la Arad, circa 30 – în lipsa galeriei şi a ultraşilor, care au rămas acasă, să îşi plângă camarazii. Tot în zona sectorului fanilor “roş-albi” au ajuns un minut mai târziu și Ioan Mera, căpitanul lui Poli, dar și Sebastian Novovic, liderul galeriei poliste, cu o jerbă și o lumânare. Semne ale respectului și durerii împărtășite cu rivalii de pe Mureș. Momentele emoţionante au revenit prin minutul 10, când și-au făcut apariția în Peluza Nord și 20 de ultrași arădeni, purtători ai mesajelor de doliu și dragoste pentru camarazii lor. ”Un derby umbrit de dispariţia voastră / Nu o să vă uităm, rămâneţi în inima noastră” și ”Să urle liniştea / A mai rămas ecoul / Nu avem glas când îngerii dau tonul” au fost mesajele întipărite pe bannerele negre expuse pe „Marele Oval”.
Respect Poli! “Fotbalul ne leagă pe toţi”
„Vă vom iubi mereu!” a fost scandarea întregii peluze arădene, în aplauzele întregului stadion, adică alți aproximativ 3.000 de spectatori. În vreme ce ultrașii utiști au părăsit stadionul și au fost din nou aplaudați de rivali, suporterii timişoreni au aprins fumigene negre, de doliu, iar timp de 15 minute nu au scandat nimic. După aceea, au asigurat fondul sonor al partidei, dar doar prin cântece de susținere ale favoriților, fără nicio scandare împotriva UTA-ei, cum se obișnuia la alte derby-uri. Mai mult, conducerea clubului Politehnica a anunţat că toţi banii încasaţi la acest meci vor fi donaţi familiilor suporterilor utişti implicaţi în accidentul de joi seară. Un adevărat tablou al poate, celei mai triste victorii arădene la Timişoara. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace! Altfel, UTA face 23 de puncte şi urcă pe locul 8 în Liga a II-a, având punctaj maxim în tur, în faţa celor trei echipe timişorene.