Arădeanul Alexandru David a luat bronzul național la șah rapid
Punct final la Grand Prix București, un puternic turneu de șah rapid la care au participat 317 jucători din 21
Punct final la Grand Prix București, un puternic turneu de șah rapid la care au participat 317 jucători din 21
Junioarele de la CSM Arad au obținut medalia de argint în proba pe echipe a Campionatelor Naționale de tenis de
S-a încheiat campionatul în competiția fotbalistică a juniorilor din România. În Liga de Tineret, utiștii trioului Gaica – Bogoșel –
Echipa feminină de baschet a CSȘ Gloria Arad, în componența Alexia Vesa, Nicole Fritea, Karina Chevereşan, Alexandra Lup, Magda Ciubăncan,
Nu mai sunt dubii legate de locația meciului din cadrul semifinalei Cupei României Betano, dintre Universitatea Cluj și UTA. Gazdele
Fundaţia Ţiriac a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că în 2023 va organiza şase turnee ITF în
FCC UAV s-a revanșat după înfrângerea din primul meci al finalei pentru bronz din LNBF, cu Rapid București și a
Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal al turneului challenger de la Morelos (Mexic), dotat cu premii totale de 80.000 de
18 aprilie 1945 este poate cea mai importantă zi din istoria Aradului, pentru că atât ne-a cam rămas dintr-un oraș
Șahiștii de a Vados Arad au cucerit cinci medalii la Campionatele Naționale pentru copii și juniori de la Eforie Nord. Filip