CSM Târgovişte s-a înscris în campionat: vom avea “El Clasico” şi în sezonul viitor?!
Conducerea CSM Târgovişte a trimis, pe ultima sută de metri (n.n. data limită este astăzi, 4 iulie), către Federaţia Română
Conducerea CSM Târgovişte a trimis, pe ultima sută de metri (n.n. data limită este astăzi, 4 iulie), către Federaţia Română
Cu arădeanca Monica Brosovszky în postură de antrenor secund, dar şi alte două reprezentante ale campioanei Univ.Goldiş ICIM în lot,
Două dintre cele mai bune şi eficiente jucătoare ale Universităţii Goldiş ICIM în sezonul trecut, americancele Jennifer Risper şi Christina
Tehnicianul lusitan Jose Miguel Peres Araujo şi-a dat în această dimineaţă acordul pentru a ocupa, timp de un sezon, funcţia
„În ce cupă vreţi să jucaţi?”, le întreba mândru, Gheorghe Falcă, pe campioanele de la Univ.Goldiş ICIM. Edilul ştia că
Înscrierea în FIBA EuroCup nu este deloc o formalitate pentru campioana României, care trebuie să mai parcurgă câţiva paşi importanţi
Odată încheiate misiunile restanţe salariale şi înscriere în FIBA EuroCup, oficialii campioanei României, Univ.Goldiş ICIM, trebuie să se mişte rapid
Chrissy Givens nu a pierdut vremea după ce a devenit campioană a României cu Universitatea Goldiş ICIM. Americanca a dobândit
Dan Fleşeriu şi Monica Brosovszky ar putea fi o variantă pe banca tehnică a campioanei României Univ.Goldiş ICIM. Cei doi
În primul rând, cele trei americance trebuie convinse să rămână la Arad, lucru deloc uşor în condiţiile problemelor financiare din