Secția de tir a CSM Arad încheie anul cu medalii naționale la juniori III
Secția de tir a CSM Arad parcurge și ea ultimele competiții ale anului, iar rezultatele se mențin la nivel înalt.
Secția de tir a CSM Arad parcurge și ea ultimele competiții ale anului, iar rezultatele se mențin la nivel înalt.
Ziua Judoului Arădean a ajuns la ediția a 10-a, iar concursul internațional din acest an se desfășoară la exact un
Cele trei proiecte care au vizat majorarea tarifelor pentru Ștrandul Neptun, Bazinul de polo din Subcetate și Stadionul „Francisc Neuman” au fost în
Peste 100 de gimnaste de la CSM Arad, SCM Bacău, CSȘ Bârlad, CS Dinamo, CSA Steaua, CSȘ Buzău, CSȘ Viitorul Cluj,
Prima ediție a concursului de Șah Cupa de Toamnă a avut ca loc de desfășurare Castelul de la Domeniile Lupaș.
Halterofilii de la AMEFA Arad, coordonați de antrenorul emerit Gheorghe Biriș, au obținut noi rezultate notabile în întrecerile naționale. Astfel, Răzvan
Sportul național, oina, este la mare tradiție în comuna Almaș (județul Arad), unde sâmbătă, 26 noiembrie, Federația Română de Oină, în parteneriat cu CS Viitorul Almaș,
Copiii și juniorii legitimaţi la un club sportiv înființat conform legii şi care fac sport de performanţă, participând la competiții naționale și internaționale, vor primi de
Înotătorii masters ai Clubului Sportiv Municipal din Arad au participat la tradiționalul concurs internațional de la Timișoara, Cupa DKMT (Cupa
Finalul competițional de an în gimnastica ritmică românească le-a găsit pe sportivele de la CSM Arad în sala Forex din