Micile gimnaste de la ritmică – medaliate la Naţionale
CSM Arad a obţinut rezultate notabile în cadrul Campionatului Naţional de copii la gimnastică ritmică, întrecere desfăşurată zilele trecute la
CSM Arad a obţinut rezultate notabile în cadrul Campionatului Naţional de copii la gimnastică ritmică, întrecere desfăşurată zilele trecute la
În Sala Sporturilor din Constanța a avut loc Cupa „OMV Petrom” la gimnastică artistică, întrecere organizată de Fundaţia „Casa Campionilor”,
CS Universitatea Arad şi CS Urania Arad au obţinut rezultate bune la “Cupa Cetăţii Deva” la gimnastică aerobică. Mai jos
Sonia Ichim şi Alexandra Bock, însoţite de antrenoarea Daniela Chiriac, au reprezentat CSM Arad la a 15-a ediţie a turneului
Gimnaştii de la CSS Gloria Arad au participat zilele trecute la Campionatul Naţional al juniorilor III, întrecere desfăşurată la Buzău.
Gimnastele de la CSM Arad au devenit pentru a doua oară la rând vicecampioane naţionale la categoria junioare III, nivel
În localitatea portugheză Cantanhede a avut loc etapa de Cupă Mondială a gimnasticii aerobice, ultimul ”stop” important înaintea Campionatelor Mondiale,
Gimnastul arădean Gabriel Bocșer, legitimat la CS Universitatea Arad, a ocupat primul loc la Openul Bulgariei la gimnastică aerobică. El
Buzăul a găzduit recent Campionatul Naţional Şcolar al juniorilor la gimnastică artistică, masculin, competiţie la care au participat şi sportivi
Sonia Ichim a câştigat puternicul concurs internaţional FIG de gimnastică ritmică Ritam Cup, desfăşurat în capitala Serbiei. În pregătire pentru