Cătălin Hlistei întăreşte ofensiva Bătrânei Doamne
După Daniel Florea, UTA îşi întăreşte ofensiva și cu Cătălin Hlistei. Practic, consemnăm o revenire a mijlocașului de 23 de ani în „alb-roșu”, după un sezon în Liga 1, la Pandurii Târgu Jiu și câteva luni de pauză, în care a sperat la oferte avantajoase.
Cristian Todea a insistat pentru readucerea lui Hlistei, care astăzi a semnat un nou contract cu echipa fanion a Aradului valabil până în vara anului viitor.
Noul jucător al UTA-ei e însă răcit şi nu s-a putut pregăti nici astăzi, astfel că e greu de crezut că se va putea conta pe el, la Snagov.
Hlistei e unul dintre fotbaliștii care au făcut parte din proiectul de început al UTA-ei, din Liga 4-a, punând umărul la cele două promovări consecutive, până în eşalonul secund.