Casian Codrean a ratat de puţin finala europeană
Calificat la doar 14 ani la Jocurile Olimpice de Tineret din China, pistolarul de la CSM Arad a lăsat o impresie foarte bună şi la Campionatele Europene de la Moscova. Debutant la acest nivel, Casian Codrean a ocupat, astăzi, în proba de pistol aer comprimat – categoria juniori, locul 9, cu 569 de puncte, fiind la un singur punct distanţă de finală (primii 8), unde se putea implica cu şanse la medalie. Chiar dacă a tras mai bine ca şi în calificările pentru Jocurile Olimpice (566 de puncte), concurenţa s-a dovedit mult mai puternică la Europene, dar chiar şi aşa, cifra talentatului sportiv arădean oferă reale perspective pentru viitor. Aflat doar la început de drum, elevul antrenorului emerit Ion Vasilescu se anunţă a fi una dintre marile speranţe ale tirului românesc:
Locul 9 la debutul european
„Sunt foarte mulţumit de el, este singura calificare a României la Jocurile Olimpice şi puţin a lipsit să se califice în finala Europenelor. Cea mai bună cifră a lui este 575, la concursul de la Munchen. Toată lumea s-a declarat încântată de Casian, m-a sunat şi secretarul de stat să mă felicite”, ne-a declarat antrenorul pistolarului arădean, Ion Vasilescu. Pentru Casian Codrean urmează o perioadă competiţională încărcată, cu pregătiri pentru Jocurile Olimpice de Tineret din vară, care vor include şi două Cupe Mondiale, în Germania şi Slovenia.