Campioanele din Arad și Mehedinți se vor înfrunta în barajul de promovare pentru Liga a III-a
Federația Română de Fotbal a stabilit prin tragere la sorți duelurile pentru barajul de promovare în Liga 3, ediția 2023-2024. Cele 41 de județene și Bucureștiul au fost repartizate în șapte regiuni a câte șase echipe fiecare, regiuni deja cunoscute și folosite și în edițiile trecute. Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea celor trei dueluri din fiecare regiune, 21 în total. În Liga 3, sezonul 2023-2024, vor promova cele 21 de câștigătoare ale jocurilor de baraj. Meciurile se vor disputa în sistem eliminatoriu, pe data de 17 iunie 2023, ora 18:00, turul, respectiv 24 iunie 2023, ora 17:30, returul. AJF-urile și AMFB-ul sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 11 iunie 2023, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) alacestora eliberat de Ministerul Sportului. În situația în care echipa campioană nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj, deoarece nu deține personalitate juridică și/sau CIS, jocurile de baraj în care era repartizată nu se vor disputa, adversara, dacă îndeplineşte condițiile departicipare, urmând să fie declarată câștigătoare.
Regiunea 1: Bacău -Neamț, Botoșani – Suceava, Vaslui – Iași
Regiunea 2: Sălaj – Satu Mare, Bihor – Cluj, Maramureș – Bistrița-Năsăud
Regiunea 3: Alba – Covasna, Harghita – Sibiu, Mureș – Brașov
Regiunea 4: Mehedinți – Arad, Hunedoara – Timiș, Gorj – Caraș-Severin
Regiunea 5: Teleorman – Vâlcea, Olt – Argeș, Dâmbovița – Dolj
Regiunea 6: Ilfov – Călărași, Ialomița – Giurgiu, București – Prahova
Regiunea 7: Tulcea – Buzău, Brăila – Galați, Vrancea – Constanța.
Sântana – mare favorită! Tot Dănceul în calea campioanei din Arad?
Așadar, pentru al doilea an consecutiv, în calea viitoarei campioane a Aradului iese în cale cea mai bună formație din județul Mehedinți. În vara anului trecut, ACB Ineu trecea la pas de Recolta Dănceu, 11-2 scor general, echipă ce conduce și în acest sezon Liga a IV-a Mehendinți. După 13 etape disputate, elevii lui Cosmin Munteanu sunt primii în clasament, cu 35 de puncte, cu două mai multe decât Pandurii Cerneți. La finalul sezonului regulat, se va disputa și un play-off de șase echipe ce va da campioana în Mehedinți. În județul Arad, Unirea Sântana are prima șansă de a termina prima, asta mai ales după campania de transferuri din iarnă, dar CS Socodor și Victoria Felnac au și ele ambiții mari. Cert este că sorții au fost favorabili pentru Arad, asta în contextul în care județele Timiș, Hunedoara, Gorj sau Caraș-Severin puteau da adversare mai grele.