Calificare în stil mare: Univ.Goldiş ICIM a trecut clar de Sepsi şi joacă finala campionatului
Univ.Goldiş ICIM a făcut linişte la Sfântu Gheorghe, după ce a reuşit să se impună, în această seară şi pe terenul celor de la Sepsi, victorie care este sinonimă cu accederea în finala campionatului. Echipa pregătită de Jose Araujo a oferit o nouă demonstraţie de forţă, la capătul unui meci controlat aproape în totalitate. După un început mai echilibrat, arădencele au preluat iniţiativa în secuime, iar Rhoads şi-a condus echipa spre cea mai mare diferenţă a primului sfert, 19-12, sfert încheiat în cele din urmă 25-20 în favoarea ICIM-ului.
Jasmine Watson – absenţă mare în tabăra gazdelor
Remarcatele primelor zece minute au fost Rhoads, eficientă la coordonare şi Broomfield, activă sub panouri. De altfel, în condiţiile în care Sepsi nu a putut conta pe Watson (absenţă care s-a dovedit decisivă), indisponibilă după accidentarea de la Arad, pivoţii campioanei „en-titre” au făcut legea, dovadă raportul final al recuperărilor, 44 ICIM, faţă de doar 25 Sepsi. În sfertul doi avea să iasă la rampă şi Coker, iar Aradul începea să se desprindă tot mai mult. Ultima zvâcnire a gazdelor a avut-o în prim plan pe Loyd, care cu o „triplă” apropia Sfântu Gheorghe la doar 4 puncte, scor 33-29 în minutul 16, moment după care „galben-albastrele” au revenit total la timonă. La pauza mare era 46-32 pentru Univ.Goldiş ICIM, diferenţă care le-a asigurat jucătoarelor lui Araujo liniştea necesară abordării părţii a doua.
Pivoţii Aradului au făcut legea sub panouri
Împinsă de la spate de fani, Sepsi nu a depus armele atât de uşor şi a revenit periculos la mijlocul sfertului trei, singurul în care Univ.Goldiş ICIM a cedat iniţiativa. Prahalis, ceva mai discretă decât în primul joc şi Loyd au apropiat Sfântu Gheorghe la 47-42 în minutul 25 şi 48-44 un minut mai târziu, dar Engelman a închis sfertul cu un coş esenţial, 62-55 după 30 de minute. Excelenta Rhoads avea să fie decisivă în ultimele zece minute, fosta jucătoare a celor de la Sepsi luând în dese rânduri, cu succes, jocul pe cont propriu. Astfel, după o serie de ratări de ambele părţi, coordonatoarea de joc a Aradului a mai pus 4 puncte preţioase pe tabelă, 74-63 în minutul 38.
Rhoads şi-a „ucis” fosta echipă: a câştigat duelul cu Prahalis
Sepsi a murit pe mâna modestei Paşcalău (preferată, inexplicabil, în debutul ultimului sfert, în dauna mult mai activei Ivancevic), căreia nu i-a ieşit nimic nici astăzi, iar finalul a fost o formalitate pentru arădence, cu un ultim coş reuşit de Cosby, scor final 77-63 (25-20, 21-12, 16-23, 15-8) în favoarea Univ.Goldiş ICIM, calificată „en-fanfare” în finala Ligii Naţionale, după un 2-0 la general în semifinala cu Sepsi. Rhoads 24 (1×3), Coker 18 (1×3) puncte şi 7 recuperări, Engelman 10, Broomfield 10 puncte şi 14 recuperări, Cosby 8, Williams 6 puncte şi 11 recuperări, Brosovszky 1 şi Crăciun, au evoluat pentru Arad, în timp ce Sfântu Gheorghe a răspuns cu Ivancevic 18, Loyd 17 (2×3), Prahalis 10 puncte şi 7 pase decisive, Dincă 8 (2×3), Mitov 5 (1×3), Bejtic 3 şi Paşcalău 2.
Marile rivale se înfruntă din nou în finală
În cealaltă semifinală, CSM Târgovişte şi-a asigurat şi ea, după doar două meciuri, calificarea în ultimul act al campionatului, trupa din Cetatea Chindiei trecând nesperat de uşor de CSU Alba Iulia, scor 2-0 la general. În meciul doi, disputat aseară la Târgovişte, CSM s-a impus cu 80-68 şi astfel, în finala campionatului se înfruntă din nou marile rivale, Univ.Goldiş ICIM şi CSM Târgovişte, într-o reeditare a ultimului act din sezonul trecut. O finală care se va juca după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”, cu avantaj al terenului propriu de partea „galben-albastrelor”. Primele două jocuri sunt programate pe 29 şi 30 aprilie la Arad, astfel că cele două echipe au la dispoziţie 10 zile pentru a pregăti „El Clasico”. Finala se va muta apoi la Târgovişte, pe 4 şi dacă va mai fi nevoie pe 5 mai, pentru ca „decisivul”, tot în caz de nevoie, să se dispute la Arad pe 12 mai.