Boxul arădean pierde antrenori pe bandă rulantă: s-a stins şi maestrul Adolf Ivanovici

După alţi doi mari maeştri şi antrenori arădeni ai “nobilei arte”, Dionisie „Deneș” Székely, dispărut dintre noi acum aproape două decenii şi Florian Barna, decedat în primăvara acestui an, o altă veste tristă cuprinde boxul din oraşul nostru. S-a stins şi Adolf Ivanovici, cel care în anii 2000 se mândrea cu o adevărată “fabrică de campioni” la Arad şi Pecica, cum îi plăcea lui să spună. Născut la Grăniceri, în judeţul Arad, maestrul a început boxul în 1974, luând drumul Şcolii Sportive, unde a intrat pe mâna profesorului şi marelui campion al Aradului, Gheorghe Enculescu, care avea să îi devină mentor. Cea mai mare performanţă este bronzul naţional la nivel de juniori mari, dar avea să facă o carieră mult mai frumoasă în calitate de antrenor. Şi-a fondat propriul club, Box Club “UVVG” Arad, în 1998, iar cu paşi mărunţi şi siguri au apărut apoi şi primele satisfacţii în ring. În 2004, Andrei Buda a devenit campion naţional de tineret, apoi era convocat la lotul de seniori al României. Adrian, fratele său, a luat medalie de bronz, tot la tineret. Au urmat, la rând, alţi sportivi antrenaţi de Ivanovici, care aveau să se remarce în ring, cucerind medalii atât pe plan naţional cât şi extern: Silviu Antohe, Gabriel Lefter, multiplu medaliat la juniori, tineret şi seniori, Alexandru Grancea, Alexandru Cristofor, dublu vicecampion de seniori, Cristian Irimia sau Adrian Popuţea, medaliat cu bronz la Campionatul European de la Moscova.

Creatorul „fabricii de campioni” de la Arad şi Pecica, din anii 2000

Maestrul nu a lăsat deoparte nici fetele, iar Adriana Horvath şi Cristina Ivanovici şi-au trecut şi ele în palmares performanţe. Ivanovici s-a remarcat de-a lungul ultimilor 20 de ani şi ca un organizator excelent de competiţii, el aducând la Arad finale de Campionat Naţional dar şi alte gale importante, atât de box cât şi de K1. Era un sufletist înnăscut, un om care servea “nobila artă” cu zâmbetul pe buze şi care nu se dădea la o parte de la nici o provocare ce ţinea de box. A colaborat de-a lungul anilor cu Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, dar şi cu administraţiile locale din Arad şi Pecica, în cel din urmă oraş având şi secţia de box o bună perioadă de timp. Practic, boxul era stilul său de viaţă, iar visul său era să facă la Arad o Academie unică în ţară, în care să crească sportivii de mici şi să îi ducă spre marea performanţă. Din păcate, în 2015 suferea un atac vascular cerebral, dar s-a refăcut repede şi în vara acestui an şi-a înfiinţat un nou club, CS Box Club Arad. În ultima perioadă a vieții sale antrena şi pentru Dey Thai-Box Club, alături de Marcel Rus, cel care l-a ajutat să revină în lumea sportului de contact.

P.S.: “Bossu’”, cum îl alintam, era unul cei mai pasionaţi şi veseli oameni din sport pe care i-am cunoscut. Un om fidel şi corect, căruia nu îi plăcea să te simtă trist niciodată. Iar asta o ştiu probabil cel mai bine sportivii pe care i-a pregătit cu atâta pasiune şi perseverenţă. Un antrenor care îşi are cu siguranţă locul în panoul de onoare al “nobilei arte” arădene. Pe 8 decembrie făcea 60 de ani.

Drum lin, Maestre! Dumnezeu să te odihnească!