Botoșaniul nBotoșaniul nu a mai venit ca mielul la tăiat! UTA își dezamăgește suporterii chiar de sărbătoriu a mai venit ca mielul la tăiat! UTA își dezamăgește suporterii chiar de sărbători
După o serie de trei meciuri și rezultate pozitive, două în campionat și unul în Cupă, UTA și-a întristat suporterii chiar înainte de Paște, exact într-un moment când putea evada măcar momentan și din zona locurilor de baraj. FC Botoșani nu a mai fost darnică și naivă precum în sezonul regulat al Superligii, când a cedat șase puncte UTA-ei și a reușit să câștige la Arad cu 2-0 când avea poate mai mare nevoie, în cadrul rundei cu numărul 4 a play-out-ului Superligii. Cu acest succes, echipa lui Stoican se distanțează și mai mult de zona cu probleme și se apropie la doar un punct de locurile ce i-ar permite să susțină barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League. Utiștii au părut obosiți și deconectați de la miza confruntării, iar asta s-a văzut din plin în prima repriză, când au apărut erori mari în defensiva sigură din ultimele jocuri. Mai întâi, în minutul 11, oaspeții au deschis scorul după o lovitură liberă executată în careu de Florescu, fundașii arădeni au respins doar până la Mailat, care din 12 metri a șutat imparabil sub transversală. Peste alte două minute, Roger a respins din fața lui Dragu, la o minge pe care scria 0-2. UTA a mai echilibrat jocul, dar fără ocazii mari la poarta Botoșaniului, echipa gazdă fiind vizibil incomodată de presingul adversarei. Iar în minutul 35, moldovenii și-au dublat avantajul, după o gafă mare a lui Kucher, care a respins greșit, direct în poartă, mingea șutată de Mailat din 23 de metri!
Mailat a rezolvat meciul, Balint a desăvârșit victoria oaspeților cu schimbările făcute
UTA a arătat foarte rău din toate punctele de vedere în prima repriză, făcându-l pe Balint să schimbe de trei ori la pauză. Înlocuiri totuși ciudate, pentru că au fost lăsați la vestiare cel puțin doi jucători ofensivi determinanți. Au intrat Barbosa, Cascini și Abeid, în locul lui Postolachi, Ubbink și Anton. UTA a început mai avântat partea a doua, Batha, Milosevic și Rareș Pop având oportunități de a înscrie în primele șapte minute. Forcingul arădean s-a stins însă odată cu trecerea timpului, iar Balint a mai făcut o schimbare ciudată, schimbându-l pe activul Roger, moment în care tot stadionul i-a strigat numele brazilianului și i-a cerut la unison, în minutul 68, demisia antrenorului de la UTA! Chivulete s-a remarcat și el în minutul 72, când a dictat eronat penalty pentru roș-albi la un presupus henț în careu comis de Pius, dar VAR-ul l-a corectat și a revenit asupra deciziei. Otele a destabilizat apărarea adversă în minutul 80, doar că Milosevic s-a mișcat încet și nu a ajuns la centrarea nigerianului. Mihai Roman II putea marca pe final pentru o victorie la scor de forfait, dar a ratat incredibil din cinci metri, șutând doar în plasa laterală, pentru ca bara să se opună în al treilea minut de prelungiri la șutul expediat de Keseru din lovitură liberă de la 20 de metri, scor final 0-2!
Se nasc noi suspiciuni: figurație înainte de Paște, dar și de aniversarea clubului!
Nu doar că Botoșaniul nu a mai venit ca mielul la tăiat pe Arena Francisc Neuman, ci din contră, UTA a părut de data asta victimă sigură, arătând o cu totul altă față după prestațiile bune din ultima perioadă. Meciuri cel puțin ciudate și suspecte între cele două echipe în acest sezon, Balint fiind luat în vizor în special pentru schimbările făcute. UTA a mai avut astfel de experiențe și în primul sezon de după promovare, când a fost acuzată de suporteri de jocuri necurate în play-out-ul din 2021, în meciurile de acasă cu Hermannstadt, 0-1 și cu Poli Iași, 1-2. Până la urmă sunt suspiciuni, dar rezonabile și sesizate și de public. Rămâne înfrângerea din această seară ce cade extrem de rău, înainte de Paște și de aniversarea clubului, care marți, 18 aprilie, împlinește 78 de ani. O istorie glorioasă, pur și simplu neonorată astăzi de jucători și antrenor. Dar cel mai grav este că UTA rămâne în zona fierbinte a clasamentului cu cinci etape înaintea finalului de play-out. Așadar, sărbători triste pentru toată suflarea utistă și o nouă seară de uitat…
Formații:
UTA: Kucher – Benzar, Benga, Hoxhallari, Roger (67 Otele) – Batha (77 Keseru), Anton (46 Abeid) – Postolachi (46 Barbosa), Ubbink (46 Cascini), R.Pop – Milosevic. Antrenor: Laszlo Balint
FC Botoșani: Ducan – Petro, Șeroni, Pius, Țigănașu – Ivanov, Dican (91 Golofca) – Dragu (72 Cioiu), Florescu (72 Camara), Mailat (91 Burlacu) – M.Roman II (91 Sadiku). Antrenor: Flavius Stoican
Arbitri: Andrei Chivulete (București) – Ciprian Danșa (Satu Mare) și Andrei Constantinescu (București). Camera VAR: Horațiu Feșnic (Cluj), Raul Ghiciulescu (Lugoj, Timiș).
Foto: UTA Arad, facebook