Bernadett Balint a făcut furori la Europene
Bernadett Balint şi Nandor Ecseki au făcut o echipă de excepţie în proba de dublu mixt a Europenelor de tenis de masă de la Riva del Garda (Italia). La categoria juniori, perechea româno-maghiară s-a oprit abia în finală, cedând la mare luptă aurul continental. În semifinale, Balint şi Ecseki au trecut ieri cu 3-1 la seturi (-10, 7, 7, 6) de tandemul turc Gunduz – Uzel, iar aseară au cedat dramatic, în marea finală, în faţa croaţilor Rakovac şi Pucar. Balint şi partenerul său de joc au condus cu 2-0 la seturi, dar au pierdut următoarele trei acte, la 10 în „decisiv”, scor final 2-3 (9, 9, -8, -9, -10)!
La două mingi distanţă de aur
La doar două mingi distanţă de aurul european, perechea româno-maghiară cucereşte medalia de argint, oricum un rezultat excelent. Bernadett Balint merită aprecieri deosebite şi pentru parcursul incredibil , cu şase meciuri jucate la intensitate maximă, câte două la simplu şi dublu fete şi două la dublu mixt. La simplu, Balint a trecut în optimi cu 4-0 la seturi (7, 7, 8, 7) de rusoaica Elizaveta Khlyzova, apoi cedând dramatic în sferturi în faţa nemţoaicei Chantal Mantz, care a învins-o şi în semifinala din proba echipelor. Balint a condus cu 2-0 şi 3-2, dar a pierdut în final cu 3-4 la seturi (6, 9, -9, -7, 7, -5, -8)!
Medalie şi alături de israelianca Trosman
Jucătoarea de la CSM Arad ratează astfel o mare şansă, de a fi medaliată în toate cele patru probe ale Campionatelor Europene. Asta pentru că la dublu fete şi-a asigurat deja o medalie. Eleva lui Cristian Dodean face pereche cu israelianca Nicole Trosman, cele două câştigând cu 3-1 (-8, 6, 9, 8) disputa din optimi cu poloneze Falarz şi Knyszewska şi cu 3-0 (5, 8, 6) meciul din sferturi cu cehoaicele Stefcova şi Mynarova.
De trei ori podium european
Bernadett Balint şi Nicole Trosman au cedat astăzi, în semifinala probei de dublu, în faţa perechii croato-poloneze Rakovac – Bajor. Adversarele s-au impus cu 3-2 (3, -9, -11, 6, 2), la capătul unui nou meci foarte disputat, în care Balint şi colega sa au condus cu 2-1 la seturi, dar la final au fost nevoite să se mulţumească cu medalia de bronz. Final de juniorat încununat cu trei medalii pentru Bernadett Balint, care încheie în stil mare Europenele.