Belgianul Benjamin van Durmen este prima achiziție estivală a UTA-ei
Mijlocașul central Benjamin van Durmen este noul jucător al UTA-ei. În vârstă de 27 de ani, belgianul a evoluat ultima dată tot în Superligă, la FCU Craiova 1948, pentru care a adunat 28 de jocuri în sezonul precedent, perioadă în care a punctat de cinci ori. În carieră, van Durmen a mai evoluat la Mouscron în peste 90 de meciuri în prima ligă a campionatului belgian.
UTA anunță în schimb, despărțirea oficială de jucătorii Ariel Lopez și Alexandru Tudorie. Părțile au ajuns la un acord de reziliere pe cale amiabilă a contractelor celor doi. UTA se reunește miercuri, 5 iunie, urmând ca Rednic să îi vadă la treabă și pe jucătorii tineri, în special cei reveniți din împrumuturi.