Becali a anunțat că merge cu rezervele la Arad! UTA – FCSB, un altfel de meci în Cupa României
UTA și FCSB se revăd din nou pe teren, la doar trei zile de la meciul din Superligă, câștigat de echipa lui Dică cu 2-1. Cele două echipe se înfruntă de data asta pe arena „Francisc Neuman” din Arad, miercuri, 19 octombrie, ora 21, în cadrul rundei inaugurale a grupelor Cupei României Betano. Ilie Poenaru și-a băgat în ședință echipa după înfrângerea de pe Arena Națională, declarându-se total nemulțumit de atitudinea și determinarea jucătorilor săi. Iar antrenorul UTA-ei nu concepe să piardă din nou în fața FCSB-ului: „Avem obiectiv Cupa, vrem să mergem mai departe, trebuie să luăm puncte, vom vedea cu cine jucăm miercuri. Deocamdată, nu știu pe cine voi folosi, pentru că am avut ceva probleme medicale la acest prim meci cu FCSB. Important este să ne refacem cât mai repede, pentru că avem puține zile, vom vedea. Nu e vorba de revanșă, avem trei meciuri în Cupă, trebuie să luăm puncte, iar acesta e un prim meci pe care vreau să-l câștigăm. Nu contează cine joacă, este important să abordăm altfel meciul, să venim cu o altă atitudine, cu o altă dorință și să câștigăm”, spune antrenorul „roș-albilor”. De cealaltă parte, Nicolae Dică a anunțat că va apela din nou la principiul rotației, FCSB menajând și mai mulți titulari decât în Conference League:
Poenaru: „Nu contează cine joacă, important e să câștigăm”
„Jucătorii vor trebui să dea totul pentru echipă în Cupa României și să câștige. Da, voi menaja jucători în Cupa României, cu siguranță. Dacă intră alți jucători, înseamnă că nu ne interesează? Ne interesează, dar sunt 35 de jucători și trebuie să dovedească toți că au valoare de FCSB. Dacă nu vor dovedi, probabil în iarnă se va renunța la unii dintre ei. Nu e normal? Aveți impresia că suntem singura echipa care schimbă jucători? Văd și eu că mai toate echipele schimbă când joacă din 3 în 3 zile”, spune Nicolae Dică. Mai mult, Gigi Becali a dezvăluit încă de aseară că titularii din meciul de duminică nu vor face deplasarea la Arad. FCSB a început meciul cu UTA în formula următoare: Tîrnovanu – Crețu, Dawa, Tamm, Pantea – Cordea, Edjouma, Olaru – Cordea, Compagno, Florinel Coman. ”După meci, am vorbit cu Meme și cu Dică și s-a decis ca echipa care a început meciul cu UTA să nu meargă la Cupă!”, a spus Becali, pentru Digi Sport.
Ex-utistul Miculescu revine pe arena „Francisc Neuman”
Finanțatorul roș-albaștrilor a și explicat de ce s-a luat o astfel de decizie. ”Adevărat, play-off-ul este tot ce contează acum. Dar, ce, David Miculescu, Ianis Stoica sau Octavian Popescu nu trebuie să-și dovedească valoarea? Să arate că au față de Steaua”, a continuat patronul celor de la FCSB. Fostul golgheter al UTA-ei, David Miculescu, transferat pentru 1,7 milioane de euro la echipa lui Becali, revine pe arena arădeană din postură de adversar. Așadar, se anunță un altfel de meci miercuri seară, la Arad, deși și UTA va menaja probabil câțiva jucători de bază, mai ales că duminică urmează un nou meci foarte greu, cu CSU Craiova. Tot în grupa B de Cupă a arădenilor se joacă miercuri, ora 15:30, meciul dintre Gloria Buzău și FC Botoșani, în vreme ce Oțelul Galați și CS Mioveni se înfruntă joi, de la ora 15.