Baschetbalistele arădene încheie anul în compania liderului
Univ.Goldiş ICIM a urcat pe locul 6 în Liga Naţională de baschet, echipa arădeană profitând de înfrângerea neaşteptată a celor din Satu Mare la Alexandria. Cu 18 puncte în clasament şi un bilanţ de 5 victorii şi 8 eşecuri, formaţia lui Stacey Nolan încheie anul cu un meci de gală. Mâine seară, cu începere de la ora 18:30, pe parchetul Polivalentei vine campioana şi liderul Sepsi Sfântu Gheorghe. Meci în care Hadzovic şi colegele sale vor încerca să furnizeze surpriza, pentru a mai face un pas decisiv spre play-off. Misiune, totuşi, aproape imposibilă, în condiţiile în care Sepsi are o singură înfrângere stagională, şi aceea în startul campionatului. Conducerea clubului lansează şi o provocare pentru suporteri, aşteptaţi în număr cât mai mare la sală, cu măcar o jucărie de pluş la ei:
Cadouri pentru fani, jucării pentru copii
“Clubul Univ. Goldiș ICIM lansează o nouă acțiune de suflet prin care dorește să aducă un zâmbet în casele unor copii arădeni greu încercați de viață. În colaborare cu Asociația “Cetatea Voluntarilor,” le propunem fanilor echipei noastre ca la meciul cu ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe să vină cu câte o jucărie de pluș. Acest gest va fi răsplătit cu accesul gratuit la Sala Polivalentă pentru derby-ul cu campioana la zi a Ligii Naționale de baschet femin. Jucăriile de pluș vor fi aruncate pe parchetul sălii la inceputul meciului, după angajarea simbolică. De asemenea, fiecare spectator prezent va primi un cadou cu însemnele clubului pentru anul 2017. Vă mulțumim și vă așteptăm la meci!”, se menţionează pe site-ul clubului, baschetarad.ro.