Banchet cu promisiuni de promovare, la Şoimii Lipova
Liderul din C4, Șoimii Lipova a avut motive să sărbătorească finalul unui an excelent, totul culminând cu banchetul de la Restaurantul Pletl din Lipova, gazda întâlnirii, omul de afaceri Freddy Pletl, fiind cel care a infirmat din start zvonurile că echipa lui Flavius Sabău s-ar da la o parte, în retur, din lupta pentru promovare: „Sunt sponsorul vostru și eu zic să nu ne oprim și să mergem împreună în Liga a 2-a!”. Radu Pop, autointitulat cel mai fericit președinte dn Liga a III-a, a ţinut să mulțumească tuturor pentru susținere, cu promisiunea că Lipova va rămâne aceeaşi echipă frumoasă din turul campionatului.
„Vă mulțumim tuturor, domnilor primar și viceprimar, domnului administrator public, domnilor consilieri, sponsorului, firma Pletl, oamenilor din Lipova, suporterilor care ne-au însoțit la Pâncota, dar și în deplasări și tuturor celor implicați la club. Fără susținerea voastră, nu am fi existat. Toată lumea a transpirat, nu doar jucătorii și suntem fericiți să fim împreună. Mulțumim gazdelor din Pâncota, în special domnului viceprimar Boiciuc și domnului Gusti, care a pregătit baza sportivă pentru a ne desfășura noi cât mai bine activitatea. Mulțumesc jucătorilor și staff-ului tehnic, care m-au făcut cel mai fericit președinte de club din Liga a III-a”, a punctat șeful secției de fotbal a Șoimilor Lipova.
La întâlnirea de final de an a participat şi primarul Mircea Jichici, care a dat asigurări că administraţia locală e pregătită să susţină echipa şi în cazul unei promovări în Liga a II-a, în acest fericit caz urmând să fie cooptaţi lângă Şoimii Lipova şi alţi sponsori. În ceea ce priveşte stadionul, nu se ştie încă o dată exactă când acesta va fi inaugurat, dar se speră ca „şoimii” să revină din nou, acasă, în 2019. Până atunci, edilul Lipovei a ţinut să mulţumească încă o dată autorităţilor locale din Pâncota, pentru găzduirea echipei, la meciurile de pe teren propriu. Iar arena din Podgorie chiar e cu noroc pentru lipovani.