Atletul Nicolae Coman e dublu vicecampion național
Etapa finală a Campionatelor Naționale indoor de tineret și seniori, desfășurată la sala din cadrul CNSB „Lia Manoliu” București, a consemnat două medalii de argint în contul atletului Nicolae Coman, dublă legitimare CSA Steaua București – CS Universitatea Arad.
Sportivul originar din Brașov a încheiat pe locul doi atât la 1500 de metri (timp 3:49.68), fiind întrecut doar de Dorin Andrei Rusu, de la CSM Dorna, cât și în proba de 800 de metri (timp 1:50.47), după Cosmin Trofin, tot de la CSA Steaua.
La 800 de metri, o altă atletă de la CSU Arad, Noemi Szucs, a terminat proba pe locul 5, cu timpul de 2:12.29.
Arădeanul Andrei Gag, acum legitimat la CSM București, a câștigat detașat proba de aruncarea greutății, cu un rezultat de 19.52 metri.