Atletul Andrei Gag cucereşte un nou titlu naţional
Andrei Gag (CSM București) a câștigat proba de aruncare a greutății din cadrul Campionatului Național de atletism în sală de la București, competiţie ce se încheie astăzi. Sportivul originar din Bocsig (jud.Arad) şi format la CSM Arad a cucerit medalia de aur după ce a aruncat 19,93 metri. Pe locul doi s-a clasat Marius Constantin Musteață (CSU Suceava), cu 17,99 m, iar medalia de bronz a fost câștigată de către Alin Firfirică (CSA Steaua/CSU Suceava), cu o aruncare de 17,07 m.
La finalul întrecerii de la Sala de atletism “Ion Soter”, Andrei Gag a declarat următoarele pentru site-ul oficial al Federației Române de Atletism: “A fost un concurs frumos și prin prisma faptului că a fost organizat în mijlocul sălii, lucru care nu s-a mai întâmplat de ceva timp. Atmosfera a fost plăcută, dar performanța mea a fost puțin mai slabă decât la întrecerea de la Bacău. Am concurat cu dureri mici la spate. Mă bucur că m-am putut prezenta și că am câștigat un nou titlu național. Sper ca la Campionatul European de la Glasgow să fiu la parametrii excelenți și să obțin o performanță cât mai bună.”