Aradul va fi tranzitat în prima etapă a Turului României la ciclism
Ediţia din acest an a Turului ciclist al României, va avea loc în perioada 8-13 septembrie, potrivit unui comunicat remis Agerpres de federaţia Română de Ciclism. Cel mai important eveniment sportiv internaţional din ţara noastră în 2020, potrivit comunicatului, este inclus în calendarul competiţional al Uniunii Cicliste Internaţionale, la categoria 2.1. Cursa îşi propune să alinieze la start aproximativ 20 de echipe de ciclişti ce vor parcurge un total de peste 800 km, traversând unele dintre cele mai spectaculoase zone ale României. ”Cu mult entuziasm facem acest anunţ: Turul României se va desfăşura şi în acest an, deşi aveam emoţii legate de organizarea acestuia, în contextul actual. Ediţia cu numărul 53 va fi una captivantă, dedicată, ca şi până acum, atât amatorilor de ciclism, cât şi profesioniştilor din ţară şi din străinătate. Am pregătit un traseu spectaculos, în cinci etape, care trece şi prin Transfăgărăşan.
Prezenţa spectatorilor pe traseu, încă incertă
Nu doar că ne dorim să promovăm România, dar ne propunem să încurajăm cât mai mult şi spiritul de echipă, forţa şi curajul în depăşirea propriilor limite. Îi aşteptăm, aşadar, pe toţi iubitorii de ciclism să ni se alăture în cea mai importantă competiţie de gen din România, unde sigur că ne vom întâlni respectând toate normele de igienă şi de siguranţă impuse”, a declarat preşedintele Federaţiei, Eduard Novak, precizând că încă nu se ştie dacă se va putea organiza cursa cu spectatori. Competiţia va avea la bază un set dedicat de norme sanitare şi va respecta toate reglementările medicale de prevenţie şi protecţie în vigoare, în contextul pandemiei de coronavirus, precizează organizatorii.
Traseu spectaculos, cu etapă finală la Bucureşti
Turul României 2020 va debuta cu o cursă-prolog în Timişoara, aceasta fiind urmată de cinci etape: Timişoara – Oradea (o primă etapă în linie ce va tranzita şi Aradul), Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureş – Lacul Sf. Ana, Braşov – (Transfăgărăşan) – Curtea de Argeş, iar etapa finală se va desfăşura la Bucureşti. Totodată, organizatorii îşi propun să reediteze, la un nivel superior, succesul evenimentului de anul trecut, câştigat de olandezul Alex Molenaar (Monkey Town – A Block CT). În 2018, cursa a fost câştigată de românul Serghei Ţvetcov.