Aradul şi Timişoara luptă pentru locul 5 al Ligii Naţionale
Eliminată în sferturile campionatului de Olimpia Braşov, FCC ICIM încearcă să încheie decent un nou sezon ratat, în care nu a reuşit să performeze pe nici unul din cele trei fronturi. “Galben-albastrele” se pot consola cu locul 5 al Ligii Naţionale, asta dacă vor trece, în primă fază, de SCM Timişoara, într-un duel ce se joacă după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”.
Prima partidă a confruntării vestice se joacă joi, ora 18:30 (intrare liberă), în Polivalenta arădeană, iar meciul doi se va disputa pe Bega, în 12 aprilie. Dacă va fi nevoie, se va apela şi la “decisivul” de la Arad, de pe 15 aprilie.
Având în vedere istoria duelurilor din această stagiune, se anunţă cel puţin două meciuri echilibrate şi strânse, în care arădencele pornesc totuşi favorite, având de partea lor experienţa şi până la urmă terenul propriu.