Aradul şi Alba Iulia îşi dispută primul loc în Liga Naţională de baschet
S-au întâlnit până acum de 5 ori în acest sezon, dar meciul cu numărul 6 se anunţă cel mai important, decisiv pentru sezonul regulat. Univ.Goldiş conduce cu 3-2 în meciurile directe, dar cu excepţia returului din „sferturile” Cupei României, toate celelalte patru jocuri au fost extrem de echilibrate, decise în ultimele secunde. Se anunţă intensitate maximă şi echilibru şi duminică, ora 19, când în Polivalenta arădeană se decide primul loc înainte de play-off în Liga Naţională. Asta pentru că ambele echipe au până acum o singură înfrângere în campionat, fiind greu de crezut că vreuna din ele se va mai încurca după derby-ul de la Arad. Alba Iulia este în formă bună în ultima perioadă, cu două victorii la rând în deplasare, în faţa Târgoviştei, 56-46 în campionat şi a Aradului, 61-59 în Liga Europei Centrale.
Victoria e cuvânt de ordine
CSU şi-a asigurat între timp şi locul doi în competiţia continentală, după ce ieri a trecut cu 73-64 de Flying Foxes Viena. Trupa din Cetatea Unirii a făcut însă un joc modest, antrenorul Miroslav Popov declarându-se destul de nemulţumit de atitudinea jucătoarelor sale. De cealaltă parte, Univ.Goldiş ICIM nu concepe să mai piardă o dată în faţa suporterilor, mai ales că o înfrângere ar fi sinonimă cu ratarea sezonului regulat, atâta vreme cât echipa arădeană se lăuda la un moment dat cu un parcurs de metronom. Au venit însă trei eşecuri, două la rând în faţa contracandidatelor la titlu, iar apele nu mai sunt atât de liniştite în tabăra arădeană.
Arbitri din Sibiu şi Cluj
Revanşa în faţa Alba Iuliei e cuvânt de ordine, Brosovszky şi colegele sale fiind decise să ia un important avantaj înaintea play-off-ului. Să mai spunem că meciul dintre Univ.Goldiş ICIM şi CSU Alba Iulia este restanţă contând pentru etapa a 16-a a Ligii Naţionale, partida urmând să fie arbitrată de Ciprian Stoica din Sibiu şi Istvan Bertalan din Cluj-Napoca, superbizaţi de comisarul orădean Radu Vaida.
Surprize pentru spectatori
Oficialii Univ.Goldiş ICIM pregătesc câteva surprize pentru spectatorii care vor veni la derby-ul de duminică. Printre altele rămâne intrarea liberă în Polivalentă, jucătoarele vor arunca mingi de baschet în tribună (prin amabilitatea lui Florin Bălan, directorul Fed Sport Spiel), dar va fi organizat şi un concurs de aruncări la coş cu premii speciale. În plus, invitaţi speciali sunt Nelu Pitic şi Daniel Julean, folkiştii care au compus imnul echipei feminine de baschet a Aradului.