Aradul se numără printre bornele Cupei Hagi Danone
Cupa Hagi Danone, cea mai importantă competiție de fotbal din România pentru copiii sub 12 ani, a ajuns la cea de-a zecea ediție. La acest turneu vor avea drept de joc copiii născuți după data de 1 ianuarie 2007. Ca în fiecare an, cele mai bune echipe școlare și cluburi de top din țară vor juca pentru șansa unică de a reprezenta România la Finala Internațională Danone Nations Cup. Peste 3.000 de copii participă, anual, la Cupa Hagi Danone. Sloganul competiției – “Crede în visul tău!” – le-a dat aripi multor puști. Au fost mici, dar s-au făcut mari: 18 participanți la edițiile CHD au făcut parte din lotul României în actualele preliminarii ale Campionatului European de tineret Under 21! Tricolorii s-au calificat la Turneul Final din Italia și San Marino. 18 pentru România: Ianis Hagi, Dennis Man, Olimpiu Moruțan, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Ricardo Grigore, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu, Dragoș Nedelcu, Alexandru Mățan, Alexandru Cicâldău, Vladimir Screciu, Marco Dulca, Arpad Tordai, Carlo Casap, Mihai Dobre, Marius Chelaru și Alexandru Tudorie.
Cea de-a zecea ediție Cupa Hagi Danone are loc în anul centenarului Danone! Va fi o sărbătoare mondială și pentru copiii care vor reprezenta cele 32 de țări la Finala Internațională Danone Nations Cup, care se va desfășura între 9 și 12 octombrie, la Barcelona! La “Mondialul puștilor” din Spania vor avea loc două turnee: pentru campioanele naționale de anul trecut, respectiv cele din 2019. România va fi reprezentată de Academia Hagi, câștigătoarea trofeului din 2018, și de viitoarea campioană, care va fi desemnată pe 1 iunie, la Turneul Final de la Constanța.
În prima fază, competiția Cupa Hagi Danone 2019 va avea 6 etape zonale, la care vor participa echipele celor mai bune școli din acele regiuni, după cum urmează:
1.Etapa Zonală Timișoara | LPS “Banatul” (30-31 Martie)
2.Etapa Zonală Arad| Stadionul “Motorul” (6-7 Aprilie)
3.Etapa Zonală Tg.Mureș| Baza Sportivă Complex Mureș Weekend (13-14 Aprilie)
4.Etapa Zonală București | LPS ”Mircea Eliade” (10-11-12 Mai)
5.Etapa Zonală Iași | Teren sintetic Stadionul “Emil Alexandrescu” (18-19 Mai)
6.Etapa Zonală Galați | Stadionul “Siderurgistul” (25-26 Mai)
Turneul Final Cupa Hagi Danone se va desfășura la Academia Hagi din Constanța, în perioada 29 Mai – 1 Iunie. Pe lângă cele 6 echipe școlare câștigătoare ale fazelor zonale, la turneul final vor mai participa șase echipe de club. Câștigătoarea Turneului Final va fi desemnată campioană națională, iar cei 12 copii campioni vor reprezenta România la DNC Spania, alături de deținătoarea trofeului din 2018. Astfel, 24 de puști din România vor avea șansa să-i calce pe urme lui Gheorghe Hagi, actualul Ambasador CHD, la 25 de ani distanță după ce marele fotbalist român a ajuns la Barcelona!
“Este incredibil cât de sus a ajuns acest proiect! Pentru mine, cifra 10 înseamnă aspirație! Mă bucur că, de-a lungul anilor, am văzut copii care au crezut în visul lor. Iar astăzi, ei sunt prezentul și viitorul României! Cupa Hagi Danone trebuie să continue să producă entuziasm copiilor! Au mult de muncă și au nevoie de speranță! Suntem aici ca să-i ajutăm să facă performanță. Totodată, trebuie să-i învățăm că sportivul are nevoie de un stil de viață sănătos”, a spus Gheorghe Hagi, Ambasadorul Cupei Hagi Danone.
Anual, 2,5 milioane de copii din peste 34.000 de școli și 11.000 de cluburi din întreaga lume participă la competițiile naționale, echipele învingătoare primind dreptul de participare la Danone Nations Cup. Stele actuale ale fotbalului mondial au evoluat la Turneul Final DNC: Erick Lamela (Argentina / Tottenham), Alexandre Lacazette (Franța / Arsenal), Jasper Cillessen (Olanda / Barcelona), Rodrigo Bentancur (Uruguay / Juventus), Phil Jones (Anglia / Manchester United), Alberto Moreno (Spania / Liverpool), Granit Xhaka (Elveția / Arsenal), Manuel Lanzini (Argentina / West Ham), Luuk De Jong (Olanda / Eindhoven), Breel Embolo (Elveția / Schalke). Spania va fi pentru a doua oară gazda pentru Turneul Final. În 2011, Danone Nations Cup a avut loc la Madrid. LPS “Mircea Eliade” București a reprezentat România pe “Santiago Bernabeu”. Acum, cele două campioane ale țării vor juca pe “RCDE STADIUM” Barcelona, ambasadorul global DNC fiind Zinedine Zidane, legenda rivalilor de la Real Madrid!
Sub sloganul “Crede în visul tău!”, Danone și Fundația “Gheorghe Hagi” îi învață pe tinerii fotbaliști să dezvolte cultura unei alimentații corecte, sănătoase, care să le aducă beneficii pe tot parcursul vieții. Totodată, sunt încurajate, în permanență, și celelalte valori ale turneului: prietenie, fair-play, respect, toleranță și distracție.