Aradul e suspectat că se află pe lista pariurilor din tenis
Francezul Lucas Pouille, 24 de ani, locul 17 ATP, învins în semifinala Australian Open 2019 de Novak Djokovic, a povestit pentru RMC Sports că i-au fost oferiți bani pentru a pierde meciuri la turneele jucate în România, notează gsp.ro.
„În urmă cu ceva ani am jucat câteva challenger-uri în România. De la început au apărut în jurul meu patru sau cinci persoane care într-o zi mă susțineau până la moarte, iar a doua zi erau împotriva mea.
Mi-au oferit bani pe Facebook și pe alte rețele sociale pentru a pierde, dar nu am răspuns niciodată acestor propuneri. Singurul mod în care poți triumfa este să muncești. Pot să înțeleg că sunt unii jucători care se lasă cumpărați cu 5.000 de euro pentru că în astfel de competiții, dacă se impun, primesc o cantitate mai mică de bani.
E ușor de pariat, mai ales în țările din Est. Casele de pariuri aduc bani, dar sunt multe lucruri ascunse în spatele lor. Trebuie eliminată influența acestora în viitor”, a spus semifinalistul de la Australian Open.
Francezul a participat în 2013 și 2014 la challengerul de la Brașov, unde a ajuns până în sferturi de finală la prima participare și apoi a pierdut în primul tur.
În 2014 a jucat și la Arad, unde a ajuns până în semfinale, și la un ITF la Galați, înfrângere în turul al doilea. În 2016, Pouille, acum 17 ATP, a evoluat la ultima ediție a Năstase-Țiriac Open, fiind învins în finală de Fernando Verdasco.