Aradul a pierdut organizarea turneului final al Ligii Europei
Faptul că sportul reprezintă ultima roată de la căruţă pentru administraţia locală nu mai e o noutate. Primarul Falcă nu a fost în stare să aducă la Arad, prin implicare şi lobby, nici măcar un turneu final al Ligii Europei la baschet, care nu presupunea mai mult de 10.000 de euro. Pe înţelesul tuturor, e vorba de singura echipă arădeană de club care emite pretenţii în acest moment şi pe plan internaţional. Organizatorii acestei competiţii au argumentat alegerea făcută prin faptul că în 2014 gazdă a fost România, prin Alba Iulia, oraşul ceh Nymburk luând faţa, în acest an, Aradului.
Probabil că un alt motiv, mult mai plauzibil, a fost acela că oferta clubului din Cehia, înaintată în scrisoarea de intenţie, a fost mai bună decât a ICIM-ului, astfel că iubitorii baschetului arădean sunt privaţi din nou de un Final Four, după ce faza finală a Cupei României va avea loc tot în martie, la Sfântu Gheorghe. Turneul final al Ligii Europei se va disputa în perioada 7-8 martie, după următorul program: CSU Alba Iulia – Piestanske Cajky (Slovacia) şi Basketball Nymburk (Cehia) – Univ.Goldiş ICIM Arad.