Aradul a ajuns să nu mai conteze la sporturi de echipă
Faptul că Aradul e tot mai sărac din punct de vedere al sportului de performanţă nu mai e o noutate. După stadioane secerate pe rând şi sporturi de tradiţie dispărute sau intrate în anonimat sub privirile impasibile ale administraţiei şi comunităţii locale, a căzut fără prea mult zgomot şi ultima redută, Univ.Goldiş ICIM. Una din puţinele echipe arădene, dacă nu chiar singura, care se poate lăuda cu performanţe în ultimii ani. Primarul Falcă, cel care poza în campion alături de baschetbaliste ani de-a rândul, dă vina acum exclusiv pe legislaţia actuală, care într-adevăr nu e prea favorabilă sportului de performanţă. Dar nici nu îl omoară. E clar că Primăria putea face mult mai mult pentru a nu lăsa şi baschetul feminin să intre în anonimat, asta într-un an în care suporterii aşteptau titlul de campioană. La Timişoara, Oradea, Baia Mare ori Cluj-Napoca, dar şi în alte multe oraşe din ţară, administraţiile locale fac eforturi, în ciuda legislaţiei, pentru a ţine în viaţă sportul de performanţă.
Tot atât de adevărat e că în aceste oraşe există interes major pentru sport, găsindu-se variante de continuitate la cel mai înalt nivel. Probabil că acolo primarul sau oamenii cu influenţă au găsit portiţe legale, au făcut personal lobby echipelor ce aduc faimă oraşelor respective, au organizat întâlniri cu oameni de afaceri, au făcut propagandă sportului şi în unele cazuri chiar s-au implicat direct. La Arad suntem la celălalt pol, al dezinteresului total, al nepăsării, al distrugerii, iar aici nu e vorba doar de administraţie. Cea mai bună dovadă e harta la nivel de sporturi de echipă. Poloul şi baschetul feminin sunt în anonimat, iar handbalul, voleiul ori rugby-ul se menţin pe linia de plutire. În fotbal nu avem performanţe la nivel de seniori de ani buni, iar municipiul a ajuns să mai stea doar într-o echipă, divizionara secundă UTA Bătrâna Doamnă.
Nu îmi vine în cap vreun oraş important din ţară care să nu aibă măcar o echipă de top la nivel naţional. Aradul a ajuns să nu mai aibă nici una. La fel stăm şi la stadioane, nimic! Iar asta se întâmplă sub mandatul administraţiei Falcă. Evident că şi mediul de afaceri, cât de dezavantajat ar fi el de legislaţia actuală a sponsorizării sau reprezentanţii cluburilor, unii neimplicaţi iar alţii fără ştiinţa de a conduce, şi-au adus din plin contribuţia la această realitate dură a sportului arădean la nivel de echipă. Iar vremurile însorite, în care să o admirăm iar pe UTA în Liga 1, să aplaudăm coşurile campioanelor de la ICIM, sau să savurăm eseurile din Superligă ale rugbiştilor lui Ovidiu Şerban, par tot mai îndepărtate. Pentru că ăştia suntem, noi, arădenii!
