Arădenii campioni la gimnastică aerobică
Oraşul Deva, a găzduit recent cea de a XV-a ediţie a Cupei Cetăţii, unde sportivii secţiilor de gimnastică aerobică de la CS Urania Arad, antrenoare Ramona Haidu şi Alexandra Horvat şi CS Universitatea Arad, antrenoare Ramona Haidu, s-au remarcat la cea de a XV-a ediţie a Cupei Cetăţii, concurs desfăşurat recent la Deva.
Competiţia, aflată sub patronajul Federaţiei Române de Gimnastică, a adunat la start 11 cluburi din ţară, fiind una de nivel ridicat.
Lorena Troi şi Cristian Cristescu s-au clasat pe primul loc în proba de pereche mixtă a juniorilor, în timp ce Cristian Iordan a încheiat al doilea la seniori. Alte trei medalii, două de argint şi una de bronz, au fost adjudecate de reprezentanţii Aradului în probele de grup (Meszar Anna – Perpelici Alexandra – Adjudeanu Vivienne – Nistor Sorina – Marcu Renata – Sfasie Anca) şi trio (Meszar Anna – Marcu Renata – Adjudeanu Vivienne, respectiv Sfasie Anca – Nistor Sorina – Perpelici Alexandra) ale juniorilor III. Dora Kolber a ocupat locul 11 în proba individuală a juniorilor, în timp ce la junioare II, Zsofia Meszar, Dacina Neciu, Barbara Huber şi Timea Szendrei au ocupat locurile 7, 8, 14 şi 15.
Chiar dacă s-au aflat la prima participare într-un concurs de asemenea anvergură, o prezenţă bună au avut şi perechile mixte Balog Andreea – Sarca Denis, Darlea Carla – Balog Vlad dar şi trioul format din Iacob Diana, Darlea Carla şi Cuzmanov Larisa.
Un alt sportiv al CS Universitatea Arad, Marius Petruse, participă în această săptămână la un concurs internaţional în Slovacia. Component al lotulului naţional, gimnastul arădean va concura în proba de perechi mixte, unde face pereche cu Bianca Becze. Cei doi vor reprezenta România şi la Campionatele Mondiale din Bulgaria, programate în perioada 28-30 mai.