Andreea Dodean a câştigat Cupa Cehiei
Finalul de an a adus rezultate foarte bune pentru reprezentanţii secţiei de tenis de masă a CSM-ului. Performera sfârşitului de 2014 este Andreea Dodean, jucătoarea arădeană câştigând Cupa Cehiei cu echipa sa de club, cu care a şi terminat turul de campionat pe primul loc. Pe de altă parte, o delegaţie formată din Andreea Neamţu, Ana Maria Sîrb şi Ionuţ Strună a participat zilele trecute la Novi Sad, la un puternic turneu internaţional. Au participat aproximativ 400 de sportivi din Europa. La categoria 8-10 ani, Neamţu s-a clasat pe locul trei, Sîrb pe locurile 9-16, iar Strună a avansat până în optimi. Jucătorii de la CSM Arad au concurat şi la o categorie superioară de vârstă, cea a cadeţilor (13-15 ani), unde doar Ionuţ Strună, 11 ani, a depăşit faza grupelor. “Sunt rezultate foarte bune, în special pentru fete, care au doar 10 ani, la băieţi nivelul fiind foarte ridicat. Cea mai bună sportivă a noastră, Adela Strună, este accidentată şi nu a putut participa. Am mare încredere în această generaţie, care vine din spate. Avem nevoie de cât mai multe turnee tari, pentru a progresa”, ne-a declarat antrenoarea CSM-ului, Livia Căruceru, care le-a însoţit pe fete în Serbia.câş