AMEFA a făcut valuri, dar a pierdut de două ori la Braşov
Poloiştii de la AMEFA au avut două prestaţii bune în “dubla” cu Sportul Corona – din etapa a patra a Superligii Naţionale, confruntări disputate în bazinul olimpic al Braşovului. În prima dispută, arădenii au fost aproape de a furniza surpriza, ei fiind conduşi cu 2-1 şi 6-5 la jumătatea întâlnirii. Echipa lui Cristian Cosma a preluat iniţiativa după reluare şi a condus cu 9-7, fiind egalată cu doar 12 secunde înainte de ultima pauză. Sportul a făcut diferenţa abia în repriza a patra, cu două goluri marcate în ultimul minut, scor final 15-12 (2-1, 4-4, 3-4, 6-3). Pentru AMEFA au marcat: Gergelyfi 4, Vancsik 2, Băltean 2, Iliescu, Balotaş, Grama şi Samuilă.
Studenţii s-au impus ceva mai uşor în meciul doi, cu toate că după două reprize era egal, scor 10-5 (3-2, 0-1, 4-1, 2-1). Au marcat Gergelyfi 2, Vancsik, Furj şi Palotaş. Cristian Cosma a contat în meciul de la Braşov pe: Abrudan, Vidican, Vancsik, Băltean, Furj, Iliescu, Huber, Palotaş, Grama, Gergelyfi, Benedek, Samuilă şi Jiganea. AMEFA rămâne pe locul cinci în clasament, cu şase puncte, departe de careul de aşi, format din Steaua, CSM Digi Oradea, Sportul şi Dinamo.