Alesia Sferlea este vicecampioană europeană la tenis de masă, alături de naționala de junioare
Naționala feminină U19 de tenis de masă a României este vicecampioana continentului, odată cu parcursul foarte bun de la Campionatul European de Juniori 2024, de la Malmo (Suedia). Componentele echipei, Bianca Mei-Roșu, Alesia Sferlea (CSM Arad), Andrea Teglas și Evelyn Ungvari, alături de antrenorul Alexandru Dincă, sunt în topul Europei. Finalistele au câștigat categoric toate meciurile din faza grupelor și de pe tabloul principal, iar cu aceeași abordare și ambiție la masa de joc au disputat meciul pentru titlul european, în compania puternicei reprezentative a Franței. Finala a fost trăită cu sufletul la gură, cu schimburi spectaculoase și situații care au încântat asistența și, chiar dacă la final Franța s-a impus cu 3-2, junioarele din România s-au putut bucura pentru performanță europeană. Alesia Sferlea, jucătoare legitimată la CSM Arad, a disputat două meciuri în finală, pierdute ambele, dar chiar și așa performanța ei este una notabilă, aducând o medalie europeană de argint extrem de prețioasă în contul clubului. După cea de bronz mondial tot cu naționala de junioare, din toamna anului trecut, prima ei competiție majoră la categoria U19.
Tricolorele au cedat la mare luptă, în finala cu Franța
Vă reamintim că în semifinale, tricolorele au trecut de Germania cu 3-1, Sferlea bifând și acolo un meci, 1-3 la seturi cu Mia Griesel, scor înregistrat și în sfertul de finală cu Cehia, 3-1 la general, cu o înfrângere la mare luptă în dreptul Alesiei, 2-3 cu Veronika Polakova. În optimi, România a dispus cu 3-0 de Turcia, un punct fiind adus și de jucătoarea CSM-ului, 3-1 la seturi cu Banu Simsek. România a avansat pe tabloul principal după ce și-a câștigat grupa la pas, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, 3-0 cu Belgia și 3-1 cu Ucraina și Lituania, Alesia Sferlea bifând câte o victorie în fiecare din partide. La categoria cadete (U15), unde CSM Arad o are în lotul naționalei pe mezina și debutanta Maya Madar (12 ani), România joacă pentru locurile 9-10 cu Ungaria. Dubla medaliată cu bronz european la categoria U13 a fost rezervă neutilizată. Juniorii României au devenit campioni europeni la U19, după 3-0 în finala cu Germania, iar cadeții vicecampioni continentali, 1-3 cu Italia.