AJF Arad a anunțat când încep campionatele. Liga a IV-a ar putea avea 14 echipe
Comitetul Executiv al AJF Arad a stabilit datele de start ale întrecerilor fotbalistice în sezonul 2022-2023. Astfel, Liga 4 va porni la drum în ultima sâmbătă a lunii august, pe data de 27, cel mai probabil cu 14 echipe la start. Cu mențiunea că echipele au ca termen de înscriere data de 1 august. Celor nouă echipe rămase din precedentul sezon, după promovarea celor de la ACB Ineu în Liga 3 (CS Socodor, Unirea Sântana, Victoria Zăbrani, Păulişana Păuliş, Podgoria Pâncota, Victoria Felnac, CS Beliu, CS Glogovăţ şi Şoimii Şimand), li se vor alătura Frontiera Curtici, retrogradată din Liga 3, Şoimii 2 Lipova, Viitorul Arad, Avântul Târnova, promovate din Liga 5 şi Voinţa Macea, cel mai bun loc 2 din cele trei serii de Liga 5. În cazul în care vor exista echipe care nu se vor înscrie în campionat din diferite motive, locul acestora ar putea fi completat cu echipele fruntaşe din Liga 5 sau se va opta pentru un campionat cu un număr mai mic de echipe la start.
Primul eșalon ia startul pe 27 august
Cu trei serii a câte 12 echipe, repartizate pe criterii geografice, Liga 5 va debuta în primul week-end al lunii septembrie, 3-4. În fine, ultimul eşalon valoric, Liga 6, ce se vrea a fi structurat în două serii a câte 10 echipe, va demara, cel mai probabil, pe 10-11 septembrie. S-a mai stabilit ca primul tur al Cupei României, faza judeţeană, să aibă loc pe 27-28 august, în competiţie intrând echipe din ultimele două eşaloane. Așadar, se știu datele de start în competițiile organizate de AJF Arad, echipele demarând deja campania meciurilor amicale.