A murit Florin Hidișan, fost fotbalist al UTA-ei
Fostul fotbalist Florin Hidișan, care se confrunta de mai bine de un an cu cancerul, s-a stins din viață la vârsta de 40 de ani, anunță gsp.ro. Fostul mijlocaș s-a luptat cu o formă severă de cancer la stomac, cu boala agravându-se în perioada recentă.
În ultimele săptămâni, Florin a făcut față din ce în ce mai greu chimioterapiei. Ajunsese să cântărească doar 43 de kilograme, iar în cele din urmă, corpul i-a cedat.
Florin spera să ajungă în SUA pentru tratament, însă costurile necesare erau uriașe.
Pentru sprijinul lui Florin Hidișan se adunaseră 20.000 de euro din donații în cadrul campaniei „Inima Sportului”, inițiată de GSP. Sora lui Florin, Elena, le-a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat pe fostul fotbalist.
CV Florin Hidișan
– Născut pe 24 iunie 1982, la Râmnicu Vâlcea;
– În Liga 1, a jucat 107 meciuri și a marcat 7 goluri;
– În Liga 2, a disputat 110 partide și a înscris de 8 ori;
– A jucat în carieră, ca mijlocaș, pentru Industria Sârmei Câmpia Turzii, Internațional Pitești, FC Argeș, CS Otopeni, FC Brașov, UTA, Pandurii și U Cluj.