Vasile Păltineanu confirmă anul de referinţă al CSM-ului: “Sunt plusuri şi creşteri evidente”
2013 este un nou an de referinţă în istoria CSM Arad, atât din punct de vedere al performanţelor sportive, cât şi al bazei materiale. Directorul adjunct al clubului, Vasile Păltineanu se bucură de progresele făcute în ultimii ani, dar mai ales în cel care pe cale să se încheie: „Acest an a fost deosebit. S-au împlinit 40 de ani de la înfiinţare, iar în această idee am organizat o serie de acţiuni care să puncteze şi să evidenţieze momentul. De asemenea, sportivii noştri au obţinut rezultate de excepţie, iar cele peste 20 de medalii în competiţii internaţionale ne recomandă un club de de mare performanţă. O serie de campionate naţionale şi concursuri internaţionale au scos şi ele în evidenţă capacitatea logistică şi organizatorică a clubului.”
Directorul adjunct al Clubului Sportiv Municipal punctează şi alte plusuri, cum ar fi îmbogăţirea bazei materiale, dar şi acţiunea de selecţie din şcolile arădene: „Acţiunile de selecţie au avut mare impact la nivelul şcolii şi se cer continuate, ceea ce o să şi facem. Patrimoniul a fost îmbogăţit substanţial, cu sălile de haltere şi judo şi recent cu sala de gimnastică, toate cu echipamente de ultimă generaţie, lucru care ne va obliga la o muncă corespunzătoare. Sunt plusuri şi creşteri evidente, este un moment de vârf al clubului, pe care trebuie să îl menţinem şi anul viitor”, conchide Vasile Păltineanu.