Medalii pe Bega pentru înotătorii CSM-ului
Memorialul Petre Lovas de la Timişoara, concurs internaţional de înot, cu participarea a peste 250 de sportivi din România, Ungaria şi Serbia, a consemnat rezultate foarte bune pentru CSM Arad, reprezentat de 25 de mici înotători, născuţi între anii 2001 şi 2006. Lucas Rad, născut în 2005, a obţinut 4 locuri 2, la 50 de metri liber, spate, bras şi fluture, clasându-se în ierarhia generală a categoriei tot pe poziţia secundă. David Crişan, născut în 2004, s-a clasat pe locul 1 la 50 de metri spate, pe 2 la 50 de metri bras şi pe 1 în clasamentul general. Patrik Kugelman, născut în 2003, s-a clasat pe 2 la 50 de metri bras, pe 3 la 50 de metri liber şi fluture şi pe 2 în ierarhia generală a categoriei.
Budii şi Bălaş înoată la Naţionale
Christian Puşcaş, născut în 2002, a ocupat locul 3 la 50 de metri bras, iar Andreea Popescu, născută în 2004, a terminat pe locul 2 la bras. Înotătorii CSM-ului sunt pregătiţi de Monica Stertl, Daria Barta şi Martin Liptak. În altă ordine de idei, Hunedoara va găzdui de joi până duminică Campionatul Naţional de juniori I şi seniori în bazin scurt, 25 de metri. Aradul va fi reprezentat de 2 sportive, ce provin de la CSM. Oana Budii va concura la senioare, iar Beatrice Bălaş va intra în bazin la junioare.