Mădălina Florea a încheiat pe şase la Europene
Multipla campioană naţională la atletism, Mădălina Florea, a concurat în această după amiază la Campionatele Europene de tineret, competiţie încă în desfăşurare la Tampere, în Finlanda. Semifondista legitimată la CS Universitatea Arad, în vârstă de 20 de ani, a alergat în finala probei de 5.000. de metri, clasându-se pe un onorabil loc şase, din 23 de atlete aflate la start. Aflată în primul an de tineret, Florea a încheiat concursul cu timpul 16:12.61. Pe primele trei poziţii s-au clasat turcoaica Gamze Bulut, 15:45.03, urmată de Layes Abdullayeva din Azerbaidjan, 15:51.72 şi britanica Kate Avery, 15:54.07. Atleta de la CSU Arad şi-a îndeplinit astfel obiectivul, clasarea în primele opt locuri. Mădălina Florea se poate lăuda în acest an cu titlul naţional de tineret la cros, cele două medalii, de aur şi argint, câştigate la Balcaniadă şi locul doi la Internaţionalele României. Vă reamintim că Aradul a mai fost reprezentat la Europenele de tineret de Andrei Gag, care a încheiat pe locul 14 în calificări, la aruncarea discului. Legitimat la CSM Arad, Gag a ratat calificarea în finala probei.