UTA are ocazia să își salveze startul de sezon cu punct(e) în fața Rapidului
UTA are un start fals în noul sezon din SuperLiga, totul culminând cu eșecul din etapa trecută, de pe terenul nou promovatei FC Voluntari, 0-1. Trupa lui Adi Mihalcea are doar un punct după primele trei etape, iar în runda a patra o așteaptă o misiune foarte grea. Pe Arena „Francisc Neuman” sosește vineri seară, ora 21, Rapid București, una din rivalele de tradiție și poate chiar cea mai urâtă formație din prima ligă, în contextul înfrățirii suporterilor vișinii cu cei ai dușmanului numărul 1, Poli Timișoara! Rapid are șapte puncte și este pe doi, la egalitate de puncte cu liderul FCSB, iar în fieful Bătrânei Doamne se simte excelent, fiind neînvinsă de la promovarea arădenilor, din 2020 încoace. La UTA va aabsenta Alomerovic, suspendat două etape după prostia din meciul cu Oțelul, în vreme ce la Rapid va reveni Alex Pașcanu, iertat de federali (n.n. doar o etapă de suspendare) după roșul direct din meciul cu Botoșani. De asemenea, pe Mihalcea îl îngrijorează forma slabă a câtorva jucători importanți, gen Tzionis, Sota sau Coman am spune noi, în vreme ce Gorcea are zilele numărate în poartă. Experimentatul Alexandru Benga, singurul utist care a început cel de-al șaptelea sezon consecutiv la Arad, știe cel mai bine cum e să joci împotriva Rapidului:
„Într-adevăr, la nivel emoțional și la tot ceea ce înseamnă atmosfera din jurul echipei și al clubului, este un meci de trei puncte, dar cu o încărcătură mai aparte. Întâlnim un rival istoric și, cu siguranță, o victorie, un meci bun din partea noastră, ar avea un impact mai mare. Dar, pe de altă parte trebuie să fim lucizi, cerebrali, să luăm lucrurile pas cu pas și eu am încredere că vom merge pe drumul cel bun. Întâlnim o echipă puternică a campionatului, ce un început bun de sezon. Trebuie să fim atenți la echipa lor, în ansamblu, au și jucători cu calitate individuală, dar am observat că și formează un grup puternic, asta este impresia mea. Important este cum o să reușim noi să ne capacităm la ora jocului, cum vom respecta lucrurile pe care le avem de respectat.Suntem conștienți că acest meci este important pentru suporterii noștri. Ei au fost mereu alături de noi și sunt mereu alături de noi”, a spus Benga la conferința de presă de dinaintea meciului.
În calitate de lider al vestiarului, fundașul de 36 de ani e convins că UTA își va reveni, așa cum a făcut-o de fiecare dată în sezoanele precedente. Daniel Pancu este unul din atuurile giuleștenilor, iar antrenorul rapidist știe că va întâlni la Arad o atmosferă fierbinte: „O nouă deplasare, un meci de tradiție, pe un teren foarte greu, dar unde Rapid are o tradiție favorabilă. De mult timp nu am mai pierdut la Arad. Va fi o atmosferă caldă, împotriva unei echipe foarte bune, cu jucători de calitate în atac, care nu traversează o perioadă foarte bună din punctul de vedere al numărului de puncte adunate, deşi, în opinia mea, meritau mult mai mult. Este o echipă care va avea, cu siguranță, cuțitul între dinți şi va trebui să ne ridicăm la nivelul lor din punct de vedere al atitudinii şi al dorinței de victorie. Și noi venim după o victorie foarte importantă pentru începutul acesta de campionat şi ne dorim foarte mult să continuăm pe aceeaşi linie şi să obținem puncte importante”, a declarat antrenorul Rapidului la conferința de presă. Așadar, un UTA – Rapid ce se anunță incendiar atât pe teren, cât și în tribune!