Talerista Lucia Mihalache se menţine în formă
Recent la Belgrad a avut loc Grand Prix-ul Serbiei unde talerista Lucia Mihalache a avut o prestaţie excelentă, dându-ne speranţe într-o comportare bună la Jocurile Olimpice de la Londra
“Puşa” legitimată la clubul CSM Arad a totalizat în finală 65 de puncte, rezultat cu care a ocupat cea de a doua poziţie a podiumului. La antrenamentele concursului de la Belgrad, la care au concurat şi multe sportive calificate la olimpiada londoneză, arădeanca, a reuşit chiar 73 de puncte, din 75 posibile.
După concursul de la Belgrad, pentru Puşa Mihalache urmează un stagiu de zece zile la Băile Felix, urmat de un alt Grand Prix, în Cehia, ultima competiţie oficială înainte de Londra. Ea se va mai pregăti în Ungaria, la un poligon dotat cu exact aceeaşi aparatură ce va fi folosită la Jocurile Olimpice.