Campionatul European EUR&KA 2012
Peste 500 de karateka din 20 de ţări au fost prezenţi la Campionatul European EUR&KA 2012, întrecere găzduită de Palatul Sporturilor „Forum“ din oraşul italian Pordeone.
Printre participanţi s-au numărat şi patru reprezentaţi ai CS Banzai karate club Arad, toţi componenţi ai lotului naţional, care au obţinut rezultate foarte bune.
Denis Viţelaru a ocupat locul I la kumite individual, locul I la kumite pe echipe şi locul III la kata individual.
Boglarka Sarusi s-a clasat pe prima poziţie la kumite individual şi echipe, obţinând şi două locuri III la kata individual şi echipe.
Jessica Duma a încheiat competiţia pe primul loc la kumite echipe, locul II la kata individual, şi locul III la kata echipe şi kumite individual.
Cel de-al patrulea medaliat arădean a fost Alexandra Iordan, care a ocupat două locuri III la kumite individual şi echipe.
„Aş dori să îi felicit pe sportivii mei pentru aceste rezultate foarte bune, şi le mulţumesc tuturor acelora care au făcut posibilă deplasarea şi participarea la acest campionat european” a dorit să precizeze Dan Duma, preşedintele clubului Banzai.