Bilanț amestecat în rezultatele juniorilor utiști
Echipele Academiei UTA au avut rezultate amestecate în competițiile juvenile desfășurate în weekendul recent încheiat, cu un bilanț de două victorii, o remiză și o înfrângere.
Liga de Tineret • Universitatea Craiova – UTA 4-4
Echipa antrenată de Mihai Petcuț și Flavius Moisa a obținut un punct important în deplasarea de la Craiova, la capătul unui meci cu opt goluri marcate. Pentru UTA au înscris Dragoș (de două ori), Țăroi și Baba.
Primul unsprezece al arădenilor a fost: Cutean – Berar, Ancateu, Ene, Neamț, Matei, Hodoșan, Țăroi, Tolcea, Baba, Dragoș. A mai jucat Leca.
Liga Elitelor U17 • Universitatea Craiova – UTA 2-1
Echipa U17, antrenată de Sandu Gaica, Radu Mărginean și Adi Ungur, a cedat la limită în deplasarea de la Craiova, scor 2-1. Golul formației arădene a fost înscris de Macovei.
UTA a început în formula: Popescu – Dogan, Ile, Zvenca, Macovei, Barbu, Picioruș, Sabău R., Margan, Sabău L., Drăgușin. Au mai intrat Cijevski, Spătariu și Oradan.
Liga Elitelor U16 • UTA – CSC Ghiroda 3-0
Tinerii arădeni pregătiți de Marius Ciubăncan au continuat forma excelentă din acest sezon, impunându-se clar, cu 3-0, în fața echipei din Ghiroda și Giarmata Vii. Golurile victoriei au fost semnate de Sulea, Burta și Abu Lebda.
UTA a început cu: Pavelea– Hangu, Burta, Bacalu, Abu Lebda, Manolache, Rădoi M., Ciornea, Balabaș, Sulea, Vidac. Au mai jucat Rădoi D., Șerban, Cotuna, Mihalca, Olariu.
Liga Elitelor U15 • UTA – CSC Ghiroda 7-1
Cea mai clară victorie le-a aparținut elevilor lui Dinu Donca și Costel Bogoșel, care au trecut la pas de CSC Ghiroda și Giarmata Vii. UTA conducea deja cu 5-0 la pauză, iar scorul final a fost 7-1. Burchardt și Bud au reușit câte o „dublă”, în timp ce Popa, Herlo și Gallizioli au completat lista marcatorilor.
Formația de start: Molnar – Barta, Rozniciuc, Meze, Antal, Herlo, Baltag, Radu, Popa, Bud, Burchardt. Au mai intrat Gallizioli, Iovanovici, Mihaieș, Urs, Muștata.