Prima victorie a venit, dar jocul încă nu convinge! UTA saltă din zona fierbinte a clasamentului
UTA a obținut astăzi prima victorie a sezonului în SuperLiga, dar nu după o evoluție convingătoare. Importante erau însă punctele puse în joc, mai ales că Rednic are mari probleme în ofensivă. O mână de ajutor ne-au dat și arbitrii, ialomițenii putând acuza pe bună dreptate un penalty clar în prima repriză, neacordat. Experimentatul tehnician al UTA-ei a început curajos meciul de la Clinceni, cu nou promovata Unirea Slobozia, aruncând în luptă cam tot ce avea mai bun. Dincolo, Mihalcea a mizat pe experiență și agresivitate, iar gazdele au confirmat în bună măsură, în special în prima oră de joc, prestațiile bune din primele trei runde. Doar că de data asta au păcătuit la finalizare, iar asta avea să îi coste scump. UTA s-a apărat atent, a închis bine spațiile și a fost determinată, iar Fabry a ieșit în sfârșit la rampă, punându-i pe tavă golul sărbătoritului de acum câteva zile, Vali Costache. Roș-albii au avut însă și șansă, plus un portar Iliev tot mai sigur, nord-macedoneanul oferind liniște și siguranță în special pe centrări, unde a fost imperial. Faza contestată de Slobozia s-a consemnat în minutul 12, când Aganovic a fost agățat în careu de Conte, dar centralul Călin a luat faza cum se zice pe umerii lui, având vizibilitate bună, deși se pare că a fost atenționat din camera VAR. Faultul e totuși destul de clar și ca să fim fair-play, UTA a scăpat ieftin.
Călin ne-a iertat de un penalty! Fabry și Costache aduc trei puncte mari
Formații:
Slobozia: D. Rusu – Medina, A. Dinu, Pospelov, Șerbănică – A. Lopez, Perianu (Dorobanțu 84) – Aganovic (F. Ilie 79), Fl. Purece (Bărbuț 79), Camara (Afalna 62) – Gele (Coadă 84). Antrenor: Adrian Mihalcea.
UTA: Iliev – Râpă, Conte, Benga, Trif (Rodrigues 46) – C. Mihai (J. Pedro 69), Van Durmen – Cîmpanu (Costache 62), Fabry (Halaf 84), Omondi – Ezekiel (R. Cristea 62). Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș) – Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Marin Nicușor (Suseni – Argeș). Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe).
Camera VAR: Marcel Bîrsan și Andrei Constantinescu (ambii din București). Observator FRF: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat LPF: Ștefan Popa (București).
FOTO: UTA Arad