UTA a jucat doar pentru onoare
UTA, a întâlnit sâmbătă, în cadrul etapei a XXIX-a, o echipă retrogradată deja în liga a III-a, Cetate Deva, care după un retur chinuit a reuşit să adune doar trei puncte la masa verde cu Turda.
Alb-roşii s-au impus cu scorul de 3-0 (2-0) după un meci în care gazdele nu au contat, făcând doar simplu act de prezenţă.
Primul care a înscris pentru UTA a fost Calvin, în min. 27, acesta preluând din interiorul careului mare o minge trimisă de Neagu de pe stânga, trimiţând-o imparabil în vinclul porţii lui Apostol. La doar trei minute arădenii au majorat diferenţa. Ignea a centrat de pe dreapta, Pocuca a trimis în careu şi Bucur cu capul, a reluat în poartă din cinci metri, 2-0.
După pauză, în min. 58, Calvin pătrunde în viteză pe dreapta, centrarea sa este oprită cu mâna de Ungur, centralul Teodor Crăciunescu jr. dictând penalty pentru UTA. A executat Ignea în dreapta lui C. Apostol şi a mărit avantajul la 3-0.
Centralul Teodor Crăciunescu jr. a pus pune capăt meciului de la Deva exact în min. 90, unul în care UTA s-a impus fără probleme.
Au evoluat:
UTA: Amadio – Calvin, Pocuca, Gligor, Siminic – Purece, Ignea, Chindriş (Capătă 77), Neagu – Bucur (Hidişan 80) – Galanis (Sitoe 65). Pe bancă: Smaranda – Manea, Pascariu, Cărpinişan.
Deva: C. Apostol ( Ignea 88) – G. Apostol, Ambruş, Geacă, Lia – Buda, Cîrstoiu, Medrea, Ungur – A. Gligor (Lukacs 46), Bedea (Sava 62). Pe bancă: Ianc, Jiscanu, Corobea.
Au arbitrat: Teodor Crăciunescu (Bucureşti), Gabriel Bîrjac şi Fenencz Tunyogi (ambii din Zalău). Rezervă: Dan Monea (Cluj)